Citește Biblia DCO Daniel capitolul 2

Setări Biblia
21. El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi!
1Cron 29.30
împreună cu toată domnia şi toate isprăvile lui, precum şi ce s-a petrecut pe vremea lui, fie în Israel, fie în toate împărăţiile celorlalte ţări. ;Est 1.13
Atunci împăratul a vorbit cu înţelepţii care cunoşteau obiceiurile vremii. Căci aşa se puneau la cale treburile împăratului: înaintea tuturor celor ce cunoşteau legile şi dreptul. ;Dan 7.25
El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp... de o vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme. ;Dan 11.6
După câţiva ani, se vor uni, şi fata împăratului de la miază zi va veni ca nevastă la împăratul de la miază noapte, ca să facă o învoială. Dar aceste mijloace de ajutorare nu vor avea nici o putere, şi nici celelalte mijloace ale ei nu vor putea ţine piept, ci ea va fi dată la moarte împreună cu alaiul ei, cu tatăl ei şi cu cel ce s-a legat cu ea. ;Iov 12.18
El dezleagă legătura împăraţilor, şi le pune o frânghie în jurul coapselor. ;Ps 75.6-7
Căci nici de la răsărit, nici de la apus, nici din pustie, nu vine înălţarea. ;Ier 27.5
,Eu am făcut pământul, pe oameni, şi dobitoacele care sunt pe pământ, cu puterea Mea cea mare şi cu braţul Meu întins, şi dau pământul cui Îmi place. ;Dan 4.17
Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor, şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place, şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!" ;Iac 1.5
Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. ;SMS
22. El descoperă ce este adânc şi ascuns; El ştie ce este în întuneric şi la El locuieşte lumina.
Iov 12.22
El descoperă ce este ascuns în întuneric, El aduce la lumină umbra morţii. ;Ps 25.14
Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, şi legământul făcut cu El le dă învăţătură. ;Dan 2.28-29
Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descoperă tainele, şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă. Iată visul tău şi vedeniile pe care le-ai avut în patul tău. ;Ps 139.11-12
Dacă voi zice: "Cel puţin întunericul mă va acoperi, - şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!" ;Evr 4.13
Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face. ;Dan 5.11
În împărăţia ta este un om, care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi; şi pe vremea tatălui tău, s-au găsit la el lumini, pricepere şi o înţelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadneţar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l-a pus mai mare peste vrăjitori, cititori în stele, Haldei, ghicitori, ;Dan 5.14
Am aflat despre tine că ai în tine duhul dumnezeilor, şi că la tine se găsesc lumini, pricepere, şi o înţelepciune nemaipomenită. ;Iac 1.17
orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. ;SMS
23. Pe Tine, Dumnezeul părinţilor mei, Te slăvesc şi Te laud că mi-ai dat înţelepciune şi putere, şi mi-ai făcut cunoscut ce Ţi-am cerut noi; căci ne-ai descoperit taina împăratului!".
Dan 2.18
rugându-i să ceară îndurarea Dumnezeului cerurilor pentru această taină, ca să nu piară Daniel şi tovarăşii săi odată cu ceilalţi înţelepţi ai Babilonului. ;SMS
24. După aceea, Daniel s-a dus la Arioc, căruia îi poruncise împăratul să piardă pe înţelepţii Babilonului; s-a dus, şi i-a vorbit aşa: "Nu pierde pe înţelepţii Babilonului! Du-mă înaintea împăratului, şi voi da împăratului tâlcuirea!"
SMS
25. Arioc a dus degrabă pe Daniel înaintea împăratului, şi i-a vorbit aşa: "Am găsit între prinşii de război ai lui Iuda un om care va da împăratului tâlcuirea!"
SMS
26. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel, care se numea Beltşaţar: "Eşti tu în stare să-mi spui visul pe care l-am visat şi tâlcuirea lui?"
SMS
27. Daniel a răspuns înaintea împăratului, şi a zis: "Ce cere împăratul este o taină pe care înţelepţii, cititorii în stele, vrăjitorii şi ghicitorii nu sunt în stare s-o descopere împăratului.
SMS
28. Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descoperă tainele, şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă. Iată visul tău şi vedeniile pe care le-ai avut în patul tău.
Gen 40.8
Ei i-au răspuns: "Am visat un vis, şi nu este nimeni care să-l tălmăcească." Iosif le-a zis: "Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi dar visul vostru." ;Gen 41.16
Iosif a răspuns lui Faraon: "Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!" ;Dan 2.18-47
rugându-i să ceară îndurarea Dumnezeului cerurilor pentru această taină, ca să nu piară Daniel şi tovarăşii săi odată cu ceilalţi înţelepţi ai Babilonului. ;Amos 4.13
Căci iată că El a întocmit munţii, a făcut vântul, şi spune omului până şi gândurile lui. El preface zorile în întuneric, şi umblă pe înălţimile pământului: Domnul, Dumnezeul oştirilor, este Numele Lui. ;Gen 49.1
Iacov a chemat pe fiii săi, şi a zis: "Strângeţi-vă, şi vă voi vesti ce vi se va întâmpla în vremurile care vor veni. ;SMS
29. În patul tău, împărate, ţi-au venit în minte gânduri cu privire la cele ce vor fi după aceste vremuri; şi Cel ce descoperă tainele ţi-a făcut cunoscut ce se va întâmpla.
Dan 2.22
El descoperă ce este adânc şi ascuns; El ştie ce este în întuneric şi la El locuieşte lumina. ;Dan 2.28
Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descoperă tainele, şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă. Iată visul tău şi vedeniile pe care le-ai avut în patul tău. ;SMS
30. Însă dacă mi s-a descoperit taina aceasta, nu înseamnă că este în mine o înţelepciune mai mare decât a tuturor celor vii, ci pentru ca să se dea împăratului tâlcuirea ei, şi să afli ce-ţi doreşte inima să ştii.
Gen 41.16
Iosif a răspuns lui Faraon: "Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon!" ;Fapt 3.12
Petru, când a văzut lucrul acesta, a luat cuvântul, şi a zis norodului: "Bărbaţi Israeliţi, pentru ce vă miraţi de lucrul acesta? De ce vă uitaţi cu ochii ţintă la noi, ca şi cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble? ;Dan 2.47
Împăratul a vorbit lui Daniel şi a zis: "Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, şi El descoperă tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!" ;SMS
|
Pagina 3 din 5
Sari la pagina:
capitolul 2 din 12
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Daniel >> Citește Biblia DCO Daniel capitolul 2 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Din punct de vedere al aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.”
~ Mary Kay Ash ~