Citește Biblia DCO Exodul capitolul 29

Setări Biblia

Sfinţirea preoţilor.

1. Iată ce vei face pentru ca să-i sfinţeşti şi să-Mi împlinească slujba de preoţi. Ia un viţel şi doi berbeci fără cusur.
Lev 8.2
"Ia pe Aaron şi pe fiii lui împreună cu el, veşmintele, untdelemnul pentru ungere, viţelul pentru jertfa de ispăşire, cei doi berbeci şi coşul cu azimile, ;
2. Fă, cu făină aleasă de grâu, nişte azimi, turte nedospite, frământate cu untdelemn, şi plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn.
Lev 2.4
Dacă vei aduce ca jertfă de mâncare un dar din ceea ce se coace în cuptor, să aduci nişte turte nedospite, făcute din floare de făină, frământate cu untdelemn, şi nişte plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn. ;Lev 6.20-22
"Iată darul pe care îl vor face Domnului Aaron şi fiii lui, în ziua când vor primi ungerea: a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii, ca dar de mâncare veşnic, jumătate dimineaţa şi jumătate seara. ;
3. Să le pui într-un coş, şi să le aduci împreună cu viţelul şi cei doi berbeci.
4. Să aduci apoi pe Aaron şi pe fiii lui la uşa cortului întâlnirii, şi să-i speli cu apă.
Ex 40.12
Apoi să aduci pe Aaron şi pe fiii lui la uşa cortului întâlnirii, şi să-i speli cu apă. ;Lev 8.6
Moise a adus pe Aaron şi pe fiii lui, şi i-a spălat cu apă. ;Evr 10.22
să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată. ;
5. Să iei veşmintele; să îmbraci pe Aaron cu tunica, cu mantia efodului, cu efodul şi cu pieptarul, şi să-l încingi cu brâul efodului.
Ex 28.2
Fratelui tău Aaron, să-i faci haine sfinte, ca să-i slujească de cinste şi podoabă. ;Lev 8.7
A pus tunica pe Aaron, l-a încins cu brâul, l-a îmbrăcat cu mantia, şi a pus pe el efodul, pe care l-a strâns cu brâul efodului cu care l-a îmbrăcat. ;Ex 28.8
Brâul să fie de aceeaşi lucrătură ca efodul şi prins pe el; să fie de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu, şi de in subţire răsucit. ;
6. Să-i pui mitra pe cap, şi pe mitră să pui tabla sfinţeniei.
Lev 8.9
I-a pus mitra pe cap, iar pe partea dinainte a mitrei a aşezat placa de aur, cununa împărătească sfântă, cum poruncise lui Moise Domnul. ;
7. Să iei untdelemnul pentru ungere, să i-l torni pe cap, şi să-l ungi.
Ex 28.41
Să îmbraci cu ele pe fratele tău Aaron, şi pe fiii lui împreună cu el. Să-i ungi, să-i închini în slujbă, să-i sfinţeşti, şi-Mi vor sluji ca preoţi. ;Ex 30.25
Cu ele să faci un untdelemn pentru ungerea sfântă, o amestecătură mirositoare, făcută după meşteşugul făcătorului de mir; acesta va fi untdelemnul pentru ungerea sfântă. ;Lev 8.12
Din untdelemnul pentru ungere a turnat pe capul lui Aaron, şi l-a uns, ca să-l sfinţească. ;Lev 10.7
Voi să nu ieşiţi din uşa cortului întâlnirii, ca să nu muriţi; căci untdelemnul ungerii Domnului este peste voi." Ei au făcut cum zisese Moise. ;Lev 21.10
Preotul care este mare preot între fraţii lui, pe capul căruia a fost turnat untdelemnul pentru ungere, şi care a fost închinat în slujba Domnului şi îmbrăcat în veşminte sfinţite, să nu-şi descopere capul, şi să nu-şi sfâşie veşmintele. ;Num 35.25
Adunarea va izbăvi pe ucigaş din mâna răzbunătorului sângelui, şi-l va face să se întoarcă în cetatea de scăpare unde fugise. Să locuiască acolo până la moartea marelui preot care este uns cu untdelemn sfânt. ;
8. Să aduci apoi pe fiii lui, şi să-i îmbraci cu tunicile.
Lev 8.13
Moise a adus şi pe fiii lui Aaron; i-a îmbrăcat cu tunicile, i-a încins cu brâiele, şi le-a legat scufiile, cum poruncise lui Moise Domnul. ;
9. Să încingi pe Aaron şi pe fiii lui cu un brâu, şi să pui scufiile pe capetele fiilor lui Aaron. Preoţia va fi a lor printr-o lege veşnică. Astfel să închini pe Aaron şi pe fiii lui în slujba Mea.
Num 18.7
Tu, şi fiii tăi, împreună cu tine, să păziţi slujbele preoţiei voastre în tot ce priveşte altarul şi tot ce este dincolo de perdeaua dinăuntru: aceasta este slujba pe care o veţi face. Vă dau în dar slujba preoţiei. Străinul care se va apropia, va fi omorât." ;Ex 28.41
Să îmbraci cu ele pe fratele tău Aaron, şi pe fiii lui împreună cu el. Să-i ungi, să-i închini în slujbă, să-i sfinţeşti, şi-Mi vor sluji ca preoţi. ;Lev 8.22
A adus apoi celălalt berbec, adică berbecul pentru închinarea în slujba Domnului; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus mâinile pe capul berbecului. ;Evr 7.28
În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie. ;
10. Să aduci viţelul înaintea cortului întâlnirii, şi Aaron şi fiii lui să-şi pună mâinile pe capul viţelului.
Lev 1.4
Să-şi pună mâna pe capul dobitocului adus ca ardere de tot, şi va fi primit de Domnul, ca să facă ispăşire pentru el. ;Lev 8.14
A apropiat apoi viţelul adus ca jertfă de ispăşire; şi Aaron şi fiii lui şi-au pus mâinile pe capul viţelului adus ca jertfă de ispăşire. ;

Pagina 1 din 5
Sari la pagina:
capitolul 29 din 40
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Exodul >> Citește Biblia DCO Exodul capitolul 29 | FiiLumina
meniu prim
”Vremurile noastre sunt vremea mediocrității, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacității de a te apuca de treabă și a dorinței de a avea totul de-a gata.”
~ Feodor Mihailovici Dostoievski ~