Citește Biblia DCO Isaia capitolul 40
1. "Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.
SMS 2. ,Vorbiţi bine Ierusalimului, şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită; căci a primit din mâna Domnului de două oricât toate păcatele lui.
Iov 42.10 ;
Isa 61.7 ;
SMS 4. Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, şi strâmtorile în vâlcele!
Isa 45.2 ;
SMS 5. Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit.
SMS 7. Iarba se usucă, floarea cade, când suflă vântul Domnului peste ea." - În adevăr, poporul este ca iarba:
Ps 103.16 ;
SMS 9. Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul cu putere, ca să vesteşti Ierusalimului vestea cea bună; înalţă-ţi glasul, nu te teme, şi spune cetăţilor lui Iuda: ,Iată Dumnezeul vostru!
SMS 10. Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere, şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El, şi răsplătirile vin înaintea Lui.
Isa 59.16 ;
Isa 62.11 ;
Apoc 22.12 ;
SMS
meniu prim"În viață avem tot atâtea ocazii speciale câte alegem să sărbătorim."
~ Robert Brault ~