Citește Biblia DCO Isaia capitolul 45

Setări Biblia
1. "Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cir, pe care-l ţine de mână, ca să doboare neamurile înaintea lui, şi să dezlege brâul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă:
Isa 41.13
Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: "Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor! ;Isa 41.2
Cine a ridicat de la răsărit pe acela pe care, în neprihănirea Lui, îl cheamă să calce pe urmele Lui? Cine îi supune neamuri şi împăraţi? Cine le face sabia praf, şi arcul o pleavă luată de vânt? ;Dan 5.30
Dar chiar în noaptea aceea, Belşaţar, împăratul Haldeilor, a fost omorât. ;SMS
2. ,Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma uşile de aramă, şi voi rupe zăvoarele de fier.
Isa 40.4
Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, şi strâmtorile în vâlcele! ;Ps 107.16
Căci El a sfărâmat porţi de aramă, şi a rupt zăvoare de fier. ;SMS
3. Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate, ca să ştii că Eu sunt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel.
Isa 41.23
Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii. ;Ex 33.12-17
Moise a zis Domnului: "Iată, Tu îmi zici: ,Du pe poporul acesta!' Şi nu-mi arăţi pe cine vei trimite cu mine. Însă, Tu ai zis: ,Eu te cunosc pe nume, şi ai căpătat trecere înaintea Mea!' ;Isa 43.1
"Acum, aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut, Iacove, şi Cel ce te-a întocmit, Israele!" Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu." ;Isa 49.1
"Ascultaţi-Mă, ostroave! Luaţi aminte, popoare depărtate! Domnul M-a chemat din sânul mamei şi M-a numit de la ieşirea din pântecele mamei. ;SMS
4. Din dragoste pentru robul Meu Iacov, şi pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ţi-am vorbit cu bunăvoinţă, înainte ca tu să Mă cunoşti.
Isa 44.1
"Ascultă acum, Iacove, robul Meu, Israele, pe care te-am ales!" ;1Tes 4.5
nu în aprinderea poftei, ca Neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu. ;SMS
5. Eu sunt Domnul, şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoşti.
Deut 4.35-39
Numai tu ai fost martor la aceste lucruri, ca să cunoşti că numai Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de El. ;Deut 32.39
Să ştiţi dar că Eu sunt Dumnezeu, Şi că nu este alt dumnezeu afară de Mine; Eu dau viaţă şi Eu omor, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc, Şi nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea. ;Isa 44.8
Nu vă temeţi, şi nu tremuraţi; căci nu ţi-am vestit şi nu ţi-am spus Eu de mult lucrul acesta? Voi Îmi sunteţi martori! Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta! ;Isa 46.9
"Aduceţi-vă aminte de cele petrecute în vremurile străbune; căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, şi nu este nici unul ca Mine. ;Isa 45.14-18.21-22
Aşa vorbeşte Domnul: "Câştigurile Egiptului şi negoţul Etiopiei şi ale Sabeenilor, oameni de statură înaltă, vor trece la tine şi vor fi ale tale. Popoarele acestea vor merge după tine, vor trece înlănţuite, se vor închina înaintea ta, şi-ţi vor zice rugându-te: ,Numai la tine se află Dumnezeu, şi nu este alt Dumnezeu afară de El." ;Ps 18.32-39
Dumnezeu mă încinge cu putere, şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă. ;SMS
6. Ca să se ştie, de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu sunt Domnul, şi nu este altul.
Ps 102.15
Atunci se vor teme neamurile de Numele Domnului, şi toţi împăraţii pământului de slava Ta. ;Isa 37.20
Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mâna lui Sanherib, ca toate împărăţiile pământului să ştie că numai Tu, Doamne, eşti Dumnezeu!" ;Mal 1.11
Căci de la răsăritul soarelui până la asfinţit, Numele Meu este mare între neamuri, şi pretutindeni se arde tămâie în cinstea Numelui Meu şi se aduc daruri de mâncare curate; căci mare este Numele Meu între neamuri, zice Domnul oştirilor. ;SMS
7. Eu întocmesc lumina, şi fac întunericul, Eu dau propăşirea, şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.
Amos 3.6
Sau sună cineva cu trâmbiţa într-o cetate, fără să se înspăimânte poporul? Sau se întâmplă o nenorocire într-o cetate, fără s-o fi făcut Domnul? ;SMS
8. Să picure cerurile de sus şi să ploaie norii neprihănirea! Să se deschidă pământul, să dea din el mântuirea, şi să iasă totodată din el izbăvirea! Eu, Domnul, fac aceste lucruri."
Ps 72.3
Munţii vor aduce pace poporului, şi dealurile de asemenea, ca urmare a dreptăţii Tale. ;Ps 85.11
Credincioşia răsare din pământ, şi dreptatea priveşte de la înălţimea cerurilor. ;SMS
9. "Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! - Un ciob dintre cioburile pământului! - Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: ,Ce faci?' Şi lucrarea ta zice ea despre tine: ,El n-are mâini?'
Isa 64.8
Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul, şi Tu olarul, care ne-ai întocmit: suntem cu toţii lucrarea mâinilor Tale. ;Isa 29.16
Stricaţi ce sunteţi! Oare olarul trebuie privit ca lutul, sau poate lucrarea să zică despre lucrător: "Nu m-a făcut el?" Sau poate vasul să zică despre olar: "El nu se pricepe?" ;Ier 18.6
"Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta casă a lui Israel? zice Domnul. Iată, cum este lutul în mâna olarului, aşa sunteţi voi în mâna Mea, casă a lui Israel! ;Rom 9.20
Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: "Pentru ce m-ai făcut aşa?" ;SMS
10. Vai de cine zice tatălui său: ,Pentru ce m-ai născut?' Şi mamei sale: ,Pentru ce m-ai făcut?"
SMS

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 45 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Isaia >> Citește Biblia DCO Isaia capitolul 45 | FiiLumina
meniu prim
"Orice gând este o sămânță. Dacă plantezi mere acre nu te aștepta să culegi ionatane."
~ Bill Meyer ~