Citește Biblia DCO Osea capitolul 10

Setări Biblia
1. Israel era o vie mănoasă, care făcea multe roade. Cu cât roadele sale erau mai multe, cu atât mai multe altare a zidit; cu cât îi propăşea ţara, cu atât înfrumuseţa stâlpii idoleşti.
trimiteri 4
2. Inima lor este împărţită: de aceea vor fi pedepsiţi. Domnul le va surpa altarele, le va nimici stâlpii idoleşti.
trimiteri 2
3. Şi curând vor zice: "N-avem un adevărat împărat, căci nu ne-am temut de Domnul; şi împăratul, pe care-l avem, ce ar putea face el pentru noi?"
trimiteri 4
4. Ei rostesc vorbe deşarte, jurăminte mincinoase, când încheie un legământ: de aceea, pedeapsa va încolţi ca o buruiană otrăvitoare din brazdele câmpiei!
trimiteri 5
5. Locuitorii Samariei, se vor uimi de viţeii din Bet-Aven; poporul va jeli pe idol, şi preoţii lui vor tremura pentru el, pentru slava lui, care va pieri din mijlocul lor.
trimiteri 5
6. Da, el însuşi va fi dus în Asiria, ca dar împăratului Iareb. Ruşinea va cuprinde pe Efraim, şi lui Israel îi va fi ruşine de planurile sale.
trimiteri 2
7. S-a dus Samaria şi împăratul ei, ca o ţăpligă pe faţa apelor.
trimiteri 1
8. Înălţimile din Bet-Aven, unde a păcătuit Israel, vor fi nimicite; spini şi mărăcini vor creşte pe altarele lor. Şi vor zice munţilor: "Acoperiţi-ne!" Şi dealurilor: "Cădeţi peste noi!"
trimiteri 8
9. Din zilele Ghibei ai păcătuit, Israele! Acolo au stat ei, ca războiul făcut împotriva celor răi să nu-i apuce la Ghibea.
trimiteri 2
10. Îi voi pedepsi când voi vrea, şi se vor strânge popoare împotriva lor, când îi voi pedepsi pentru îndoita lor nelegiuire!
trimiteri 4

Pagina 1 din 2
capitolul 10 din 14
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Osea >> Citește Biblia DCO Osea capitolul 10 | FiiLumina
meniu prim
"Există o categorie specială de surzi: aceia care nu vor să audă decât ce spun ei.”
~ Tudor Mușatescu ~