Citește Biblia DCO Ioel capitolul 2

Setări Biblia

Îndemn la pocăinţă.

1. Sunaţi din trâmbiţă în Sion! Sunaţi în gura mare pe muntele Meu cel sfânt, ca să tremure toţi locuitorii ţării. Căci vine ziua Domnului, este aproape! -
trimiteri 5SMS
2. O zi de întuneric şi negură mare, o zi de nori şi de întunecime. Ca zorile dimineţii se întinde peste munţi un popor mare şi puternic, cum n-a mai fost din veac, şi nici în vremurile viitoare nu va mai fi.
trimiteri 4SMS
3. Arde focul înaintea lui, şi pâlpâie flacăra după el. Înaintea lui, ţara era ca o grădină a Edenului, şi după el este un pustiu sterp: nimic nu-i scapă.
trimiteri 5SMS
4. Parcă sunt nişte cai, şi aleargă ca nişte călăreţi.
trimiteri 1SMS
5. Vin uruind ca nişte care pe munţi, şi pârâie ca o flacără de foc, când mistuie miriştea; par o puternică oştire, gata de luptă.
trimiteri 2SMS
6. Tremură popoarele înaintea lor, şi toate feţele îngălbenesc.
trimiteri 3SMS
7. Aleargă ca nişte războinici, se suie pe ziduri ca nişte războinici, fiecare îşi vede de drumul lui, şi nu se abate din cărarea lui.
SMS
8. Nu se împing unii pe alţii, fiecare ţine şirul, se năpustesc prin săgeţi şi nu se opresc din mers.
SMS
9. Se răspândesc în cetate, aleargă pe ziduri, se suie pe case, şi intră pe ferestre ca un hoţ.
trimiteri 2SMS
10. Înaintea lor se cutremură pământul, se zguduie cerurile, soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd lumina.
trimiteri 6SMS

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 2 din 3
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Ioel >> Citește Biblia DCO Ioel capitolul 2 | FiiLumina
meniu prim
"Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric."
~ Octavian Paler ~