Citește Biblia DCO Faptele apostolilor capitolul 13
Barnaba şi Saul. Elima.
1. În Biserica din Antiohia erau nişte prooroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, şi Saul.
Fapt 11.27În vremea aceea, s-au pogorât nişte prooroci din Ierusalim la Antiohia.
;
Fapt 14.26De acolo au mers cu corabia la Antiohia, de unde fuseseră încredinţaţi în grija harului lui Dumnezeu, pentru lucrarea, pe care o săvârşiseră.
;
Fapt 15.35Pavel şi Barnaba au rămas în Antiohia, şi învăţau pe norod şi propovăduiau, cu mulţi alţii, Cuvântul Domnului.
;
Fapt 11.22-26Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia.
;
Rom 16.21Timotei, tovarăşul meu de lucru, vă trimite sănătate; tot aşa şi Luciu, Iason şi Sosipater, rudele mele. -
;
2. Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: "Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat."
Num 8.14Aşa să desparţi pe Leviţi din mijlocul copiilor lui Israel; şi Leviţii vor fi ai Mei.
;
Fapt 9.15Dar Domnul i-a zis: "Du-te, căci el este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel;
;
Fapt 22.21Atunci El mi-a zis: \"Du-te, căci te voi trimite departe la Neamuri..\" ;
Rom 1.1Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu,
;
Gal 1.15Dar când Dumnezeu - care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele, şi m-a chemat prin harul Său, - a găsit cu cale
;
Gal 2.9şi când au cunoscut harul, care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba, mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur.
;
Mat 9.38Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui."
;
Fapt 14.26De acolo au mers cu corabia la Antiohia, de unde fuseseră încredinţaţi în grija harului lui Dumnezeu, pentru lucrarea, pe care o săvârşiseră.
;
Rom 10.15Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: ,Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!'
;
Efes 3.7-8al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui.
;
1Tim 2.7şi propovăduitorul şi apostolul lui am fost pus eu - spun adevărul în Hristos, nu mint - ca să învăţ pe Neamuri credinţa şi adevărul.
;
2Tim 1.11Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor.
;
Evr 5.4Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron.
;
3. Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei, şi i-au lăsat să plece.
Fapt 6.6I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei.
;
4. Barnaba şi Saul, trimişi de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.
Fapt 4.36Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un Levit, de neam din Cipru,
;
5. Ajunşi la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile Iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan.
Fapt 13.46Dar Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: "Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiţi, şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri.
;
Fapt 12.25Barnaba şi Saul, după ce şi-au împlinit însărcinarea, s-au întors din Ierusalim, luând cu ei pe Ioan, zis şi Marcu.
;
Fapt 15.37Barnaba voia să ia cu el şi pe Ioan, numit Marcu;
;
6. După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, prooroc mincinos, un Iudeu, cu numele Bar-Isus,
Fapt 8.9În cetate era un om, numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei.
;
7. care era cu dregătorul Sergius Pavelus, un om înţelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba şi pe Saul, şi şi-a arătat dorinţa să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
8. Dar Elima, vrăjitorul, - căci aşa se tâlcuieşte numele lui - le stătea împotrivă, şi căuta să abată pe dregător de la credinţă.
Ex 7.11Dar Faraon a chemat pe nişte înţelepţi şi pe nişte vrăjitori, şi vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor.
;
2Tim 3.8După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa.
;
9. Atunci Saul, care se mai numeşte şi Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat ţintă la el,
Fapt 4.8Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: "Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!
;
10. şi a zis: "Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului?
Mat 13.38Ţarina, este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina, sunt fiii Celui rău.
;
Ioan 8.44Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.
;
1Ioan 3.8Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.
;
meniu prim"Prețul măreției este responsabilitatea."
~ Sir Winston Churchill ~