Citește Biblia DCO Faptele apostolilor capitolul 23

Setări Biblia
1. Pavel s-a uitat ţintă la Sobor, şi a zis: "Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta..."
Fapt 24.16
De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. ;1Cor 4.4
Căci n-am nimic împotriva mea; totuşi nu pentru aceasta sunt socotit neprihănit: Cel ce mă judecă, este Domnul. ;2Cor 1.12
Lauda noastră este mărturia, pe care ne-o dă cugetul nostru că ne-am purtat în lume, şi mai ales faţă de voi, cu o sfinţenie şi curăţie de inimă date de Dumnezeu, bizuindu-ne nu pe o înţelepciune lumească, ci pe harul lui Dumnezeu. ;2Cor 4.2
Ca unii, care am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu vicleşug şi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu. ;2Tim 1.3
Mulţumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte. ;Evr 13.18
Rugaţi-vă pentru noi; căci suntem încredinţaţi că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile. ;SMS
2. Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură.
1Imp 22.24
Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica peste obraz, şi a zis: "Pe unde a ieşit Duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?" ;Ier 20.2
Şi Paşhur a lovit pe proorocul Ieremia, şi l-a aruncat în temniţa cu butuci, care era la poarta de sus a lui Beniamin, în Casa Domnului. ;Ioan 18.22
La auzul acestor cuvinte, unul din aprozii, care stăteau acolo, a dat o palmă lui Isus, şi a zis: "Aşa răspunzi marelui preot?" ;SMS
3. Atunci Pavel i-a zis: "Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu şezi să mă judeci după Lege, şi porunceşti să mă lovească, împotriva Legii!"
Lev 19.35
Să nu faceţi nedreptate la judecată, nici în măsurile de lungime, nici în greutăţi, nici în măsurile de încăpere. ;Deut 25.1-2
Când doi oameni vor avea o ceartă între ei, şi se vor înfăţişa înaintea judecăţii ca să fie judecaţi, celui nevinovat să-i dea drumul, iar pe cel vinovat să-l osândească. ;Ioan 7.51
"Legea noastră osândeşte ea pe un om înainte ca să-l asculte şi să ştie ce face?" ;SMS
4. Cei ce stăteau lângă el, i-au zis: "Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu?"
SMS
5. Şi Pavel a zis: "N-am ştiut, fraţilor, că este marele preot; căci este scris: ,Pe mai marele norodului tău să nu-l grăieşti de rău."
Fapt 24.17
După o lipsă de mai mulţi ani, am venit să aduc milostenii neamului meu, şi să aduc daruri la Templu. ;Ex 22.28
Să nu huleşti pe Dumnezeu, şi să nu blestemi pe mai marele poporului tău. ;Ecl 10.20
Nu blestema pe împărat, nici chiar în gând, şi nu blestema pe cel bogat în odaia în care te culci; căci s-ar putea întâmpla ca pasărea cerului să-ţi ducă vorba, şi un sol înaripat să-ţi dea pe faţă vorbele. ;2Pet 2.10
mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia, şi dispreţuiesc stăpânirea. Ca nişte îndrăzneţi şi încăpăţânaţi ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile, ;SMS
6. Pavel, ca unul care ştia că o parte din adunare erau Saduchei, iar alta Farisei, a strigat în plin Sobor: "Fraţilor, eu sunt Fariseu, fiu de Fariseu; din pricina nădejdii în învierea morţilor sunt dat în judecată."
Fapt 26.5
Dacă vor să mărturisească, ei ştiu de la început că am trăit, ca Fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre. ;Filip 3.5
eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, Evreu din Evrei; în ce priveşte Legea, Fariseu; ;Fapt 24.15-21
şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi. ;Fapt 26.6
Şi acum, sunt dat în judecată, pentru nădejdea făgăduinţei, pe care a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri, ;Fapt 28.20
De aceea, v-am chemat să vă văd, şi să vorbesc cu voi; căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanţ." ;SMS
7. Când a zis vorbele acestea, s-a stârnit o neînţelegere între Farisei şi Saduchei, şi adunarea s-a dezbinat.
SMS
8. Căci Saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când Fariseii le mărturisesc pe amândouă.
Mat 22.23
În aceeaşi zi, au venit la Isus Saducheii, care zic că nu este înviere. Ei I-au pus următoarea întrebare: ;Marc 12.18
Saducheii, care zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare: ;Luc 20.27
Unii din Saduchei, care zic că nu este înviere, s-au apropiat şi au întrebat pe Isus: ;SMS
9. S-a făcut o mare zarvă; şi câţiva cărturari din partida Fariseilor, s-au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă, şi au zis: "Noi nu găsim nici o vină în omul acesta; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger?"...
Fapt 25.25
Fiindcă am înţeles că n-a făcut nimic vrednic de moarte, şi fiindcă singur a cerut să fie judecat de Cezar, am hotărât să-l trimit. ;Fapt 26.31
Şi când au plecat, ziceau unii către alţii: "Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare." ;Fapt 22.7-18
Am căzut la pământ, şi am auzit un glas, care-mi zicea: ,Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?' ;Fapt 5.39
dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu." ;SMS
10. Fiindcă gâlceava creştea, căpitanul, se temea ca Pavel să nu fie rupt în bucăţi de ei. De aceea a poruncit ostaşilor să se pogoare să-l smulgă din mijlocul lor, şi să-l ducă în cetăţuie.
SMS

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 23 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Faptele apostolilor >> Citește Biblia DCO Faptele apostolilor capitolul 23 | FiiLumina
meniu prim
"Spui că iubești ploaia, dar folosești umbrela când mergi prin ea. Spui că iubești soarele, dar cauți umbra când strălucește. Spui că iubești vântul, dar închizi fereastra când bate. De aceea sunt speriat când spui că mă iubești."
~ Bob Marley ~