Citește Biblia DCO Faptele apostolilor capitolul 5

Setări Biblia

Anania şi Safira.

1. Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevasta sa Safira,
SMS
2. şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă, şi a pus-o la picioarele apostolilor.
SMS
3. Petru i-a zis: "Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt, şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?
SMS
4. Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu."
SMS
5. Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos, şi şi-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri.
SMS
6. Flăcăii s-au sculat, l-au învelit, l-au scos afară, şi l-au îngropat.
SMS
7. Cam după trei ceasuri, a intrat şi nevasta sa, fără să ştie ce se întâmplase.
SMS
8. Petru i-a zis: "Spune-mi, cu atât aţi vândut moşioara?" "Da", a răspuns ea, "cu atâta."
SMS
9. Atunci Petru i-a zis: "Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău, sunt la uşă, şi te vor lua şi pe tine."
SMS
10. Ea a căzut îndată la picioarele lui, şi şi-a dat sufletul. Când au intrat flăcăii, au găsit-o moartă; au scos-o afară, şi au îngropat-o lângă bărbatul ei.
SMS

Pagina 1 din 5
Sari la pagina:
capitolul 5 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Faptele apostolilor >> Citește Biblia DCO Faptele apostolilor capitolul 5 | FiiLumina
meniu prim
"Există persoane care ne vorbesc și pe care nici măcar nu le ascultăm, persoane care ne rănesc și nici măcar nu lasă cicatrice, dar există persoane care pur și simplu apar în viața noastră și ne marchează pentru totdeauna."
~ Cecília Meireles ~