Citește Biblia DCO Romani capitolul 11

Setări Biblia
Fapt 9.15
Dar Domnul i-a zis: "Du-te, căci el este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel;
Fapt 13.2
Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: "Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat."
Fapt 22.21
Atunci El mi-a zis: \"Du-te, căci te voi trimite departe la Neamuri..\"
Rom 15.16
ca să fiu slujitorul lui Isus Hristos între Neamuri. Eu îmi împlinesc cu scumpătate slujba Evangheliei lui Dumnezeu, pentru ca Neamurile să-I fie o jertfă bine primită, sfinţită de Duhul Sfânt.
Gal 1.16
să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe nici un om,
Gal 2.2-9
M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia, pe care o propovăduiesc eu între Neamuri, în deosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.
Efes 3.8
Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos,
1Tim 2.7
şi propovăduitorul şi apostolul lui am fost pus eu - spun adevărul în Hristos, nu mint - ca să învăţ pe Neamuri credinţa şi adevărul.
2Tim 1.11
Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor.
Pagina 1 din 1
capitolul 11 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Capitolul 11 >> Citește Biblia DCO Romani capitolul 11 | FiiLumina
meniu prim
"Adevărurile care rămân doar în minte și nu sunt trăite practic ne hrănesc tot atât de puțin ca o mâncare ce rămâne în cămară.
~ Richard Wurmbrand ~