Citește Biblia DCO Iacov capitolul 3
1. Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră.
trimiteri 4 2. Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit, şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.
trimiteri 9 3. De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul.
trimiteri 1 4. Iată, şi corăbiile, cât de mari sunt, şi, măcar că sunt mânate de vânturi iuţi, totuşi sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului.
5. Tot aşa şi limba, este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!
trimiteri 4 6. Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre, care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei.
trimiteri 3 7. Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc, şi au fost îmblânzite de neamul omenesc,
8. dar limba nici un om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău, care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.
trimiteri 1 9. Cu ea binecuvântăm pe Domnul, şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.
trimiteri 3 10. Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!
meniu prim"Cel ce minte astăzi pentru tine, mâine va minți contra ta."
~ Richard Wurmbrand ~