Citește Biblia TLM Geneza capitolul 41

Setări Biblia
31. Şi belşugul care era altădată în ţară nu se va mai cunoaşte din cauza foametei care va urma, căci va fi cumplită.
32. Şi dacă visul i-a fost dat de două ori faraonului, înseamnă că adevăratul Dumnezeu a hotărât lucrul acesta şi că adevăratul Dumnezeu se grăbeşte să-l împlinească.
33. Acum dar, faraonul să caute un om prevăzător şi înţelept şi să-l pună peste ţara Egiptului.
34. Faraonul să treacă la fapte, să numească supraveghetori peste ţară şi, în cei şapte ani de belşug, să ia o cincime din recolta ţării Egiptului.
35. Ei să adune toate alimentele din următorii ani buni şi, sub mâna faraonului, să strângă în oraşe ca hrană grămezi de cereale şi să le păzească.
36. Alimentele vor servi drept rezervă pentru ţară în cei şapte ani de foamete care se vor abate peste ţara Egiptului, pentru ca ţara să nu piară din cauza foametei“.
37. Lucrul acesta a părut bun în ochii faraonului şi ai tuturor slujitorilor săi.
38. De aceea, faraonul le-a zis slujitorilor săi: „Mai poate fi găsit un om ca acesta, în care să fie spiritul lui Dumnezeu?“
39. Şi faraonul i-a spus lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu te-a făcut să cunoşti toate acestea, nu este nimeni atât de prevăzător şi de înţelept ca tine.
40. Tu vei fi peste casa mea şi tot poporul meu te va asculta întru totul. Numai în ce priveşte tronul voi fi mai mare decât tine“.
|
Pagina 4 din 6
Sari la pagina:
capitolul 41 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Geneza >> Citește Biblia TLM Geneza capitolul 41 | pagina 4 | FiiLumina
meniu prim
"Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită."
~ Albert Einstein ~