Citește Biblia TLM 2 Samuel capitolul 15
31. Atunci David a fost înştiinţat, spunându-i-se: „Ahitofel este printre cei ce complotează cu Absalom“. Şi David a zis: „O, Iehova, schimbă, te rog, sfatul lui Ahitofel în nebunie!“
Ps 3.1-2 ;
Ps 55.12 ;
2Sam 16.23 ;
2Sam 17.14-23 ;
SMS 32. Când David a ajuns pe culmea unde poporul obişnuia să se plece înaintea lui Dumnezeu, iată că i-a ieşit în întâmpinare Huşai, architul, cu roba sfâşiată şi cu ţărână pe cap.
2Sam 1.2 ;
SMS 33. Însă David i-a zis: „Dacă treci cu mine, îmi vei ajunge o povară.
2Sam 19.35 ;
SMS 34. Dar dacă te întorci în oraş şi-i spui lui Absalom: «Eu sunt slujitorul tău, o, rege! Odinioară am fost slujitorul tatălui tău, dar acum sunt slujitorul tău», atunci vei zădărnici pentru mine sfatul lui Ahitofel.
2Sam 16.19 ;
SMS 35. Nu sunt oare preoţii Ţadoc şi Abiatar acolo, cu tine? Tot ce vei afla despre casa regelui să le spui preoţilor Ţadoc şi Abiatar.
2Sam 17.15-16 ;
SMS 36. Iată că acolo, cu ei, sunt şi cei doi fii ai lor, Ahimaaţ, al lui Ţadoc, şi Ionatan, al lui Abiatar. Prin ei să-mi transmiteţi tot ce veţi afla“.
2Sam 15.27 ;
SMS
meniu prim"S-ar putea să uite ce ai spus, dar niciodată nu vor uita ce i-ai făcut să simtă."
~ Carl W. Buechner ~