Citește Biblia TLM Neemia capitolul 3

Setări Biblia
11. Malchia, fiul lui Harim, şi Haşub, fiul lui Pahat-Moab, au reparat o altă parte măsurată şi Turnul Cuptoarelor de Pâine.
Neem 12.38
Celălalt cor pentru cântările de mulţumire mergea înainte, iar în urma lui veneam eu şi jumătate din popor, pe zid, peste Turnul Cuptoarelor de Pâine, până la Zidul Lat, ;
12. Lângă ei a făcut reparaţii Şalum, fiul lui Haloheş, căpetenie peste jumătate din ţinutul Ierusalimului, el şi fiicele lui.
13. Hanun şi locuitorii din Zanoah au reparat Poarta Văii. Au construit-o, apoi i-au pus canaturile, zăvoarele şi drugii. De asemenea, au construit o mie de coţi de zid până la Poarta Grămezilor de Cenuşă.
Neem 2.13
Am ieşit noaptea pe Poarta Văii, am trecut prin faţa Izvorului Marelui Şarpe, apoi m-am îndreptat spre Poarta Grămezilor de Cenuşă şi am tot cercetat zidurile Ierusalimului. Am văzut că erau dărâmate şi că porţile lui fuseseră mistuite de foc. ;Neem 2.13
Am ieşit noaptea pe Poarta Văii, am trecut prin faţa Izvorului Marelui Şarpe, apoi m-am îndreptat spre Poarta Grămezilor de Cenuşă şi am tot cercetat zidurile Ierusalimului. Am văzut că erau dărâmate şi că porţile lui fuseseră mistuite de foc. ;
14. Malchia, fiul lui Recab, căpetenie peste ţinutul Bet-Hacheremului, a reparat Poarta Grămezilor de Cenuşă. A construit-o şi i-a pus canaturile, zăvoarele şi drugii.
15. Salun, fiul lui Col-Hoze, căpetenie peste ţinutul Miţpei, a reparat Poarta Izvorului. A construit-o, i-a făcut acoperiş şi i-a pus canaturile, zăvoarele şi drugii. De asemenea, a construit zidul de la Bazinul Canalului până la Grădina Regelui şi până la Treptele care coboară din Cetatea lui David.
Neem 2.14
Am trecut apoi pe la Poarta Izvorului şi pe la Bazinul Regelui, însă nu era loc pe unde să treacă animalul pe care călăream. ;Ioan 9.7
spunându-i: „Du-te şi spală-te în bazinul Siloam“ (care se traduce „Trimis“). El s-a dus şi s-a spălat şi, când s-a întors, vedea. ;
16. După el, a făcut reparaţii Neemia, fiul lui Azbuc, căpetenie peste jumătate din ţinutul Bet-Ţurului, până în faţa Mormintelor lui David, până la bazinul care fusese făcut şi până la Casa celor Puternici.
2Imp 20.20
Celelalte fapte ale lui Ezechia, toate lucrările lui de putere, cum a făcut bazinul şi canalul şi cum a adus apa în oraş, nu sunt scrise oare în cartea cronicilor din zilele regilor lui Iuda? ;Isa 22.11
Între cele două ziduri veţi face un bazin de colectare pentru apele bazinului celui vechi. Dar nu veţi privi spre Marele Făuritor al acestui lucru şi nu-l veţi vedea pe cel care l-a făcut cu mult timp în urmă. ;
17. După el au făcut reparaţii leviţii: Rehum, fiul lui Bani. Lângă el a făcut reparaţii Haşabia, căpetenie peste jumătate din ţinutul Cheilei, pentru ţinutul său.
18. După el au făcut reparaţii fraţii lor: Bavai, fiul lui Henadad, căpetenie peste jumătate din ţinutul Cheilei.
19. Ezer, fiul lui Ieşua, căpetenie peste Miţpa, a reparat lângă el o altă parte măsurată, în faţa drumului care urcă la Depozitul de arme, lângă Contrafort.
2Cron 26.9
Ozia a construit turnuri în Ierusalim, lângă Poarta Unghiului, lângă Poarta Văii şi lângă Contrafort, şi le-a întărit. ;
20. După el, Baruc, fiul lui Zabai, a lucrat cu însufleţire şi a reparat o altă parte măsurată, de la Contrafort până la intrarea casei lui Eliaşib, marele preot.
|
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 3 din 13
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Neemia >> Citește Biblia TLM Neemia capitolul 3 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Atitudinea pozitivă poate să nu îți rezolve toate problemele , dar va deranja destul de mulți oameni pentru a merita efortul."
~ Herm Albright ~