Citește Biblia TLM Neemia capitolul 9

Setări Biblia
1. În a douăzeci şi patra zi a acestei luni, fiii lui Israel s-au adunat şi au postit în pânză de sac şi ţărână.
2. Sămânţa lui Israel s-a separat de toţi străinii şi au stat şi au mărturisit păcatele lor şi nelegiuirile părinţilor lor.
3. Apoi s-au ridicat în locurile în care erau şi au citit cu voce tare din cartea legii lui Iehova, Dumnezeul lor, un sfert de zi, iar un alt sfert de zi şi-au mărturisit păcatele şi s-au plecat înaintea lui Iehova, Dumnezeul lor.
4. Atunci Ieşua, Bani, Cadmiel, Şebania, Buni, Şerebia, Bani şi Chenani au urcat pe podiumul leviţilor şi au strigat cu glas tare către Iehova, Dumnezeul lor.
5. Apoi leviţii Ieşua, Cadmiel, Bani, Haşabnia, Şerebia, Hodia, Şebania şi Petahia au zis: „Ridicaţi-vă şi binecuvântaţi-l pe Iehova, Dumnezeul vostru, din veşnicie în veşnicie! Binecuvântat să fie numele tău glorios, care este înălţat mai presus de orice binecuvântare şi de orice laudă!
6. Tu eşti Iehova, numai tu; tu ai făcut cerurile, da, cerurile cerurilor, şi toată armata lor, pământul şi tot ce este pe el, mările şi tot ce este în ele! Tu le păstrezi pe toate în viaţă şi armata cerurilor se pleacă înaintea ta.
7. Tu eşti Iehova, adevăratul Dumnezeu, care l-ai ales pe Avram, care l-ai scos din oraşul Ur al caldeenilor şi i-ai pus numele Avraam.
8. Tu i-ai găsit inima fidelă înaintea ta; de aceea, ai încheiat un legământ cu el că îi vei da ţara canaaniţilor, a hetiţilor, a amoriţilor, a fereziţilor, a iebusiţilor şi a ghirgasiţilor, că i-o vei da seminţei lui; şi ţi-ai dus la îndeplinire cuvintele, fiindcă eşti drept.
9. Tu ai văzut asuprirea strămoşilor noştri în Egipt şi ai auzit strigătul lor la Marea Roşie.
10. Ai făcut semne şi miracole împotriva faraonului, împotriva tuturor slujitorilor lui şi împotriva întregului popor din ţara lui, căci ştiai că s-au purtat cu înfumurare faţă de ei. Şi ţi-ai făcut un nume ca în ziua aceasta.

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 9 din 13
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Neemia >> Citește Biblia TLM Neemia capitolul 9 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă toți copiii ar ajunge ce doresc părinții lor, lumea ar fi plină de genii care nu muncesc.”
~ A. Poincelot ~