Citește Biblia TLM Isaia capitolul 63

Setări Biblia
11. Poporul său şi-a adus aminte de zilele de demult, de Moise, slujitorul său: „Unde este Cel care i-a scos din mare cu păstorii turmei sale? Unde este Cel care a pus spiritul Său sfânt în el,
Ex 14.30
Astfel, în ziua aceea, Iehova l-a salvat pe Israel din mâna egiptenilor, iar Israel i-a văzut pe egipteni morţi pe ţărmul mării. ;Ex 32.11-12
Şi Moise s-a străduit să îmbuneze faţa lui Iehova, Dumnezeul său, şi a zis: „O, Iehova, de ce să te aprinzi de mânie împotriva poporului tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu mână tare? ;Num 14.13
Dar Moise i-a zis lui Iehova: „Atunci egiptenii, din mijlocul cărora tu, prin puterea ta, ai scos poporul acesta vor auzi lucrul acesta. ;Ier 2.6
Ei n-au zis: «Unde este Iehova, care ne-a scos din ţara Egiptului, care ne-a făcut să umblăm prin pustiu, printr-o ţară cu câmpii aride şi cu gropi, printr-o ţară fără apă, învăluită în umbră adâncă, printr-o ţară prin care n-a trecut niciun om şi în care n-a locuit niciun om pământean?» ;Num 11.17-25
Şi eu voi coborî, voi vorbi cu tine acolo şi voi lua o parte din spiritul care este peste tine şi-l voi pune peste ei, iar ei te vor ajuta să porţi povara poporului, ca să n-o porţi tu singur. ;Neem 9.20
Le-ai dat spiritul tău bun ca să-i faci prudenţi, nu le-ai oprit mana de la gură şi le-ai dat apă ca să le potoleşti setea. ;Dan 4.8
În cele din urmă a venit înaintea mea Daniel, al cărui nume este Beltşaţar, după numele dumnezeului meu, şi în care este spiritul dumnezeilor sfinţi. Şi i-am spus visul: ;Hag 2.5
«Amintiţi-vă de legământul pe care l-am încheiat cu voi când aţi ieşit din Egipt şi când spiritul meu stătea în mijlocul vostru. Să nu vă fie frică!»“ ;SMS
12. Cel ce a făcut ca braţul Său frumos să meargă la dreapta lui Moise, Cel ce a despărţit apele dinaintea lor ca să-şi facă un nume veşnic,
Ex 15.6
Dreapta ta, o, Iehova, este măreaţă în putere, dreapta ta, o, Iehova, poate să-l zdrobească pe duşman. ;Ex 14.21
Moise şi-a întins atunci mâna peste mare. Iehova a făcut să bată toată noaptea un vânt puternic de la est şi marea s-a retras. El a făcut din bazinul mării pământ uscat, iar apele s-au despărţit. ;Ios 3.16
atunci apele care veneau din amonte au stat în loc. S-au ridicat ca un dig foarte departe, la Adam, oraşul de lângă Ţaretan, iar apele care coborau spre marea Arabei, Marea Sărată, s-au scurs. Apele s-au despărţit, iar poporul a trecut în dreptul Ierihonului. ;SMS
13. Cel ce i-a făcut să umble prin ape învolburate, astfel încât, ca un cal în pustiu, ei nu s-au poticnit?
Ps 106.9
Astfel, el a certat Marea Roşie şi, în cele din urmă, ea a secat; i-a făcut să umble prin adâncul de ape ca prin pustiu. ;SMS
14. Aşa cum coboară o fiară în câmpie, aşa le-a dat spiritul lui Iehova odihnă“. Aşa l-ai condus pe poporul tău ca să-ţi faci un nume măreţ.
2Sam 7.23
Există oare pe pământ vreo naţiune ca poporul tău, Israel, pe care Dumnezeu s-a dus să-l elibereze pentru sine ca popor, să-şi facă un nume şi să înfăptuiască pentru ei lucruri mari şi înfricoşătoare — izgonind naţiunile şi dumnezeii lor pentru poporul tău, pe care ţi l-ai eliberat din Egipt? ;SMS
15. Priveşte din cer şi uită-te din locaşul tău grandios de sfinţenie şi frumuseţe! Unde sunt zelul şi toată forţa ta, zbuciumul dinăuntrul tău şi îndurările tale? Ele îmi sunt reţinute.
Deut 26.15
Priveşte în jos din locuinţa ta sfântă, din ceruri, şi, aşa cum le-ai jurat strămoşilor noştri, binecuvântează-l pe poporul tău, Israel, şi pământul pe care ni l-ai dat, ţara în care curge lapte şi miere». ;Ps 80.14
O, Dumnezeul armatelor, întoarce-te, te rog! Uită-te din cer şi vezi! Ai grijă de via aceasta ;Ps 33.14
Din locul stabil în care locuieşte se uită la toţi locuitorii pământului. ;Ier 31.20
„Nu este oare Efraim pentru mine un fiu scump, un copil mult iubit? Căci, aşa cum am vorbit împotriva lui, tot aşa îmi voi aminti iarăşi de el. De aceea, lăuntrul meu s-a tulburat pentru el. Negreşit, voi avea milă de el“, zice Iehova. ;Osea 11.8
Cum aş putea să te părăsesc, Efraim? Cum aş putea să te predau, Israel? Cum aş putea să-ţi fac asemenea Admei? Cum aş putea să-ţi fac cum i-am făcut Ţeboimului? Inima mi s-a schimbat înăuntru şi, în acelaşi timp, mi s-a aprins îndurarea. ;SMS
16. Căci tu eşti Tatăl nostru. Chiar dacă Avraam nu ne-a cunoscut şi Israel nu ne recunoaşte, tu, o, Iehova, eşti Tatăl nostru! Răscumpărătorul nostru de demult, acesta este numele tău!
Deut 32.6
Aşa vă purtaţi voi faţă de Iehova, popor fără minte şi fără înţelepciune? Nu este el Tatăl tău care te-a adus în existenţă, care te-a făcut şi te-a întărit? ;1Cron 29.10
Atunci David l-a binecuvântat pe Iehova înaintea ochilor întregii congregaţii, şi David a zis: „Binecuvântat să fii, o, Iehova, Dumnezeul lui Israel, tatăl nostru, din veşnicie în veşnicie! ;Isa 64.8
Şi acum, o, Iehova, tu eşti Tatăl nostru! Noi suntem lutul şi tu eşti Olarul nostru. Suntem cu toţii lucrarea mâinii tale. ;Iov 14.21
Fiii lui sunt onoraţi, dar el nu ştie. Sunt înjosiţi, dar el nu se gândeşte la ei. ;Ecl 9.5
Fiindcă cei vii sunt conştienţi că vor muri, dar cei morţi nu sunt conştienţi de nimic şi nu mai au nicio răsplată, căci până şi amintirea li se uită. ;SMS
17. De ce, o, Iehova, ne faci să rătăcim de la căile tale? De ce ne împietreşti inima ca să nu ne temem de tine? Întoarce-te, de dragul slujitorilor tăi, de dragul triburilor moştenirii tale!
Ps 119.10
Te-am căutat din toată inima mea. Nu mă lăsa să rătăcesc de la poruncile tale. ;Isa 6.10
Fă insensibilă inima acestui popor, astupă-le urechile şi lipeşte-le ochii ca să nu vadă cu ochii, să nu audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima şi să nu se întoarcă şi să se vindece!“ ;Ioan 12.40
„El le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu pătrundă sensul cu inima, să nu se întoarcă şi eu să-i vindec“. ;Rom 9.18
Astfel, el se îndură de cine vrea, dar lasă să se încăpăţâneze pe cine vrea. ;Num 10.36
Iar când aceasta se oprea, el zicea: „Întoarce-te, o, Iehova, la miile nenumărate ale lui Israel!“ ;Ps 90.13
Întoarce-te, o, Iehova! Până când? Ai milă de slujitorii tăi! ;SMS
18. Căci poporul tău sfânt a stăpânit puţin timp. Vrăjmaşii noştri au călcat în picioare sanctuarul tău.
Deut 7.6
Căci tu eşti un popor sfânt pentru Iehova, Dumnezeul tău. Dintre toate popoarele care sunt pe faţa pământului, pe tine te-a ales Iehova, Dumnezeul tău, să devii poporul său, o proprietate specială. ;Deut 26.19
iar el te va înălţa deasupra tuturor celorlalte naţiuni pe care le-a făcut, ceea ce îi va aduce laudă, faimă şi frumuseţe, cât timp vei dovedi că eşti un popor sfânt pentru Iehova, Dumnezeul tău, aşa cum a promis el“. ;Isa 62.12
Oamenii îi vor numi poporul sfânt, cei răscumpăraţi de Iehova, iar tu vei fi numită „Căutată“, „Cetate Nepărăsită“. ;Dan 8.24
Puterea lui va deveni mare, dar nu prin propria lui putere. El va pustii într-un mod uluitor, va avea reuşită şi va fi eficient. Îi va nimici pe cei puternici, precum şi pe poporul format din sfinţi. ;Ps 74.7
Au dat foc sanctuarului tău. Au profanat tabernacolul numelui tău, doborându-l la pământ. ;SMS
19. Am ajuns de mult ca aceia peste care n-ai guvernat, ca aceia peste care n-a fost chemat numele tău.
SMS

Pagina 2 din 2
capitolul 63 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Isaia >> Citește Biblia TLM Isaia capitolul 63 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Numără-ți faptele bune în fiecare dimineață și umple-ți mintea cu gânduri pozitive. Acesta este secretul pentru a fi fericit și inspirat pe tot parcursul zilei"
~ Voile Corine ~