Citește Biblia TLM Psalmii capitolul 60

Setări Biblia
1. O, Dumnezeule, ne-ai respins, ai făcut o spărtură în rândurile noastre, te-ai mâniat. Restabileşte-ne!
Ps 44.9
Dar acum ne respingi, ne umileşti şi nu mai ieşi cu armatele noastre. ;
2. Ai făcut pământul să se zguduie, l-ai despicat. Vindecă-i spărturile, căci s-a clătinat.
2Cron 7.14
dacă poporul meu, peste care a fost chemat numele meu, se va umili şi se va ruga, dacă va căuta faţa mea şi se va întoarce de la căile lui rele, atunci voi asculta din ceruri, le voi ierta păcatul şi le voi vindeca ţara. ;
3. L-ai făcut pe poporul tău să vadă greul. Ne-ai dat să bem un vin care ne-a ameţit.
Ps 71.20
Căci m-ai făcut să văd multe necazuri şi nenorociri. Reînsufleţeşte-mă şi scoate-mă din nou din adâncurile de ape ale pământului! ;Isa 51.17-22
Scoală-te, scoală-te, ridică-te, cetate Ierusalim, care ai băut din mâna lui Iehova paharul mâniei sale! Ai băut, ai golit potirul, paharul care provoacă ameţeală. ;Ier 25.15
Căci iată ce mi-a spus Iehova, Dumnezeul lui Israel: „Ia din mâna mea acest pahar cu vinul furiei şi dă-l să-l bea toate naţiunile la care te trimit. ;
4. Ai ridicat un stindard pentru cei ce se tem de tine, ca să fugă în stânga şi-n dreapta dinaintea arcului. Sela.
Ps 20.5
Vom striga de bucurie datorită salvării tale şi ne vom ridica stindardele în numele Dumnezeului nostru. Să-ţi împlinească Iehova toate cererile! ;
5. O, salvează-ne cu dreapta ta şi răspunde-ne, ca să fie scăpaţi cei iubiţi de tine!
Ps 108.6
Salvează cu dreapta ta şi răspunde-mi, ca să fie scăpaţi cei iubiţi de tine! ;
6. Dumnezeu a spus în sfinţenia sa: „Voi exulta, voi da ca parte de moştenire Sihemul şi voi măsura valea Sucotului.
Ps 89.35
O dată am jurat în sfinţenia mea, nu-i voi spune minciuni lui David. ;Ios 1.6
Fii curajos şi tare, căci tu vei face ca poporul acesta să moştenească ţara pe care le-am jurat strămoşilor lor că le-o voi da! ;Gen 12.6
Şi Avram a traversat ţara până la locul numit Sihem, lângă copacii mari ai lui More. În timpul acela, în ţară erau canaaniţii. ;Ios 13.27
iar în vale Bet-Haramul, Bet-Nimra, Sucotul şi Ţafonul, restul domeniului regal al lui Sihon, regele Hesbonului, Iordanul fiind hotarul până la capătul Mării Chineret, la est de Iordan. ;
7. Al meu este Galaadul şi al meu este Manase, iar Efraim este fortăreaţa căpeteniei mele, Iuda este toiagul meu de conducător.
Deut 33.17
Splendoarea lui este ca a întâiului născut al taurului, iar coarnele lui sunt coarnele unui taur sălbatic. Cu ele va împunge popoarele, pe toate, până la marginile pământului, şi ele sunt zecile de mii ale lui Efraim, ele sunt miile lui Manase“. ;Gen 49.10
Sceptrul nu se va îndepărta de la Iuda, nici toiagul de conducător dintre picioarele sale, până va veni Şilo; şi de el vor asculta popoarele. ;
8. Moabul este ligheanul în care mă spăl. Peste Edom îmi voi arunca sandaua. Peste Filistia voi striga triumfător“.
2Sam 8.2
Apoi i-a bătut pe moabiţi şi i-a măsurat cu o sfoară: i-a pus să se culce la pământ ca să măsoare două sfori pentru a-i omorî şi o sfoară întreagă pentru a-i lăsa în viaţă. Şi moabiţii au ajuns slujitorii lui David şi i-au plătit tribut. ;2Sam 8.14
El a instalat garnizoane în Edom. În tot Edomul a instalat garnizoane şi toţi edomiţii au ajuns slujitorii lui David. Iehova îl ocrotea pe David oriunde mergea. ;Ps 108.9
Moabul este ligheanul în care mă spăl. Peste Edom îmi voi arunca sandaua. Peste Filistia voi striga triumfător“. ;2Sam 8.1
După aceea, David i-a bătut pe filisteni şi i-a supus; şi David a luat din mâna filistenilor Meteg-Ama. ;
9. Cine mă va duce în oraşul asediat? Cine mă va conduce până în Edom?
10. Oare nu tu, o, Dumnezeule, care ne-ai respins şi care nu mai ieşi, ca Dumnezeu, cu armatele noastre?
Ps 60.1
O, Dumnezeule, ne-ai respins, ai făcut o spărtură în rândurile noastre, te-ai mâniat. Restabileşte-ne! ;Ps 44.9
Dar acum ne respingi, ne umileşti şi nu mai ieşi cu armatele noastre. ;Ps 108.11
Oare nu tu, o, Dumnezeule, care ne-ai respins şi care nu mai ieşi, ca Dumnezeu, cu armatele noastre? ;Ios 7.12
Fiii lui Israel nu vor mai putea să se ridice împotriva duşmanilor lor. Vor fugi dinaintea duşmanilor lor, fiindcă au ajuns un lucru destinat distrugerii. Eu nu voi mai fi cu voi dacă nu nimiciţi din mijlocul vostru lucrul destinat distrugerii. ;

Pagina 1 din 2
capitolul 60 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Psalmii >> Citește Biblia TLM Psalmii capitolul 60 | FiiLumina
meniu prim
"Mai bine să fie bine decât să fie rău."
~ Logica lu Gâgă ~