Citește Biblia TLM Psalmii capitolul 88

Setări Biblia
1. O, Iehova, Dumnezeul salvării mele, strig ziua şi strig şi noaptea înaintea ta.
Ps 27.9 ;Ps 51.14 ;Luc 18.7 ;SMS
2. Rugăciunea mea va ajunge în faţa ta. Pleacă-ţi urechea la strigătul meu de implorare.
SMS
3. Căci sufletul meu este sătul de nenorociri şi viaţa mea a ajuns aproape de Şeol.
Ps 107.18 ;SMS
4. Sunt pus în rândul celor ce coboară în groapă, am ajuns ca un bărbat fără putere,
Ps 28.1 ;Ps 31.12 ;SMS
5. eliberat printre cei morţi, asemenea celor ucişi care zac în mormânt, de care nu-ţi mai aminteşti şi care au fost tăiaţi de la mâna ta ce vine în ajutor.
Isa 53.8 ;SMS
6. M-ai pus în groapa cea mai adâncă, în locuri întunecoase, în abis.
SMS
7. Furia ta s-a revărsat peste mine şi m-ai strâmtorat cu toate talazurile tale.
Ps 42.7 ;SMS
8. I-ai îndepărtat de mine pe cunoscuţii mei, m-ai făcut să fiu foarte detestat de ei. Sunt închis şi nu pot să ies.
Iov 19.13-19 ;Ps 31.11 ;Ps 142.4 ;Pl ;SMS
9. Da, ochiul mi s-a vlăguit din cauza necazului. Te chem toată ziua, o, Iehova, către tine îmi întind mâinile!
Ps 38.10 ;Ps 86.3 ;Iov 11.13 ;Ps 143.6 ;SMS
10. Oare pentru morţi vei face tu minuni? Sau se vor ridica cei ce zac neputincioşi în moarte? Te vor lăuda ei? Sela.
Ps 6.5 ;Ps 30.9 ;Ps 115.17 ;Ps 118.17 ;Isa 38.18 ;SMS

Pagina 1 din 2
capitolul 88 din 150
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Psalmii >> Citește Biblia TLM Psalmii capitolul 88 | FiiLumina
meniu prim
"Când ți-e dor de cineva, să nu închizi ochii. O să-ți fie și mai dor.”
~ Tudor Muşatescu ~