Citește Biblia TLM Exodul capitolul 33

Setări Biblia
Gen 32.30
Astfel, Iacob a pus locului aceluia numele Peniel, pentru că, după cum a spus el, „l-am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi totuşi sufletul meu a scăpat“.
Deut 5.24
Atunci aţi zis: «Iată că Iehova, Dumnezeul nostru, ne-a arătat gloria şi măreţia sa şi i-am auzit glasul din mijlocul focului. Astăzi am văzut că Dumnezeu vorbeşte cu omul şi omul rămâne totuşi în viaţă.
Jud 6.22
Astfel, Ghedeon şi-a dat seama că era îngerul lui Iehova. Imediat, Ghedeon a zis: „Vai, Domn Suveran Iehova, căci l-am văzut pe îngerul lui Iehova faţă în faţă!“
Jud 13.22
Şi Manoah i-a zis soţiei lui: „Vom muri, fiindcă l-am văzut pe Dumnezeu!“
Isa 6.5
Atunci am spus: „Vai de mine! Sunt ca mort, fiindcă sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Ochii mei l-au văzut pe Rege, pe Iehova al armatelor!“
Apoc 1.16-17
În mâna dreaptă avea şapte stele şi din gura lui ieşea o sabie cu două tăişuri, lungă şi ascuţită, iar faţa îi era ca soarele când străluceşte cu putere.
Ex 24.10
şi l-au văzut pe Dumnezeul lui Israel. Sub picioarele lui era ceva ce semăna cu o lucrare din lespezi de safir şi cu cerurile în puritatea lor.
Pagina 1 din 1
capitolul 33 din 40
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Capitolul 33 >> Citește Biblia TLM Exodul capitolul 33 | FiiLumina
meniu prim
"Cel mai frumos lucru pe care putem sa-l experimentăm este misterul."
~ Albert Einstein ~