Citește Biblia TLM Isaia capitolul 17

Setări Biblia
1. Judecată împotriva Damascului: „Iată! Damascul nu mai este un oraş, a ajuns o grămadă de ruine care se surpă.
trimiteri 3SMS
2. Oraşele părăsite ale Aroerului sunt locuri pentru turme; ele se culcă acolo şi nimeni nu le sperie.
trimiteri 1SMS
3. Oraşul fortificat a dispărut din Efraim şi regatul, din Damasc. Rămăşiţa Siriei va fi ca gloria fiilor lui Israel“, zice Iehova al armatelor.
trimiteri 2SMS
4. „În ziua aceea, gloria lui Iacob va scădea şi carnea lui, din grasă cum era, va ajunge slabă.
trimiteri 1SMS
5. Când secerătorul va strânge holda şi când braţul lui va secera spicele, el va fi ca un om care strânge spicele rămase în valea refaimiţilor.
trimiteri 1SMS
6. În el vor rămâne după cules, ca la baterea măslinului, două, trei măsline coapte în vârful ramurii, patru, cinci pe crengile roditoare“, zice Iehova, Dumnezeul lui Israel.
trimiteri 1SMS
7. În ziua aceea, omul pământean îşi va ridica privirea spre Făuritorul său şi ochii i se vor uita ţintă la Sfântul lui Israel.
trimiteri 1SMS
8. Nu va privi spre altare, lucrarea mâinilor lui, nu se va uita la ce au făcut degetele lui, nici la stâlpii sacri, nici la altarele pentru tămâie.
SMS
9. În ziua aceea, oraşele lui fortificate vor ajunge ca un loc părăsit din pădure, da, ca ramura părăsită, din cauza fiilor lui Israel; şi va ajunge o întindere pustie.
SMS
10. Căci l-ai uitat pe Dumnezeul salvării tale şi nu ţi-ai adus aminte de Stânca fortăreţei tale. De aceea sădeşti plantaţii plăcute şi pui în ele vlăstarul unui străin.
trimiteri 1SMS

Pagina 1 din 2
capitolul 17 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Isaia >> Citește Biblia TLM Isaia capitolul 17 | FiiLumina
meniu prim
"Înghite o broască dimineața și nu vei întâlni nimic mai dezgustător în tot restul zilei."
~ Nicholas Chamfort ~