Citește Biblia TLM Isaia capitolul 17
11. Ziua vei putea să-ţi împrejmuieşti cu grijă plantaţia, iar dimineaţa vei putea să faci să-ţi încolţească sămânţa, dar, cu siguranţă, recolta va fugi în ziua bolii şi a durerii fără alinare.
SMS 12. Ah, zarvă de multe popoare, care se agită cum se agită mările! Ah, vuiet de naţiuni, care mugesc cum mugesc apele puternice!
Ier 6.23Ei vor lua arcul şi lancea. Este un popor crud şi nemilos. Glasul lor va vui ca marea şi vor fi călare pe cai. Stă împotriva ta în linie de bătaie ca un războinic, fiică a Sionului“.
;
SMS 13. Naţiunile vor mugi cum mugesc apele multe. El le va certa, iar ele vor fugi departe şi vor fi alungate ca pleava de pe munţi înaintea vântului şi ca un vârtej de scaieţi înaintea vijeliei.
Ps 9.5Ai mustrat naţiuni, l-ai nimicit pe cel rău.
Ai şters numele lor pe timp indefinit, da, pentru totdeauna.
;
Ps 83.13O, Dumnezeul meu, fă-i ca un vârtej de scaieţi,
ca paiele înaintea vântului!
;
Osea 13.3De aceea, vor ajunge ca norii dimineţii şi ca roua care dispare îndată, ca pleava spulberată din aria de treierat şi ca fumul care iese prin deschizătura acoperişului.
;
SMS 14. Seara, iată, o groază neaşteptată! Până dimineaţă nu mai sunt! Aceasta este partea celor ce ne pradă şi partea de moştenire a celor ce ne jefuiesc.
SMS
meniu prim"Adevărurile care rămân doar în minte și nu sunt trăite practic ne hrănesc tot atât de puțin ca o mâncare ce rămâne în cămară.
~ Richard Wurmbrand ~