Citește Biblia TLM Isaia capitolul 57

Setări Biblia
1. Cel drept a pierit, dar nimeni nu pune la inimă. Oamenii cu bunătate iubitoare sunt aruncaţi lângă cei morţi, în timp ce nimeni nu înţelege că din cauza nenorocirii a fost luat cel drept.
Ps 12.1
Salvează-mă, o, Iehova, pentru că cel loial a pierit, pentru că cei fideli au dispărut dintre fiii oamenilor. ;Mic 7.2
Cel loial a pierit de pe pământ şi printre oameni nu mai este niciunul cinstit. Toţi stau la pândă ca să verse sânge. Fiecare îşi vânează fratele cu o plasă. ;1Imp 14.13
Tot Israelul îl va jeli şi-l va înmormânta, căci acesta este singurul din casa lui Ieroboam care va ajunge într-un mormânt, pentru că, din casa lui Ieroboam, în el s-a găsit ceva bun înaintea lui Iehova, Dumnezeul lui Israel. ;2Imp 22.20
„De aceea, iată că te voi adăuga la strămoşii tăi. Vei fi adăugat în pace în locul tău de înmormântare, iar ochii tăi nu vor vedea toată nenorocirea pe care o voi aduce peste locul acesta“»“. Şi ei i-au dus regelui răspunsul acesta. ;
2. El intră în pace; toţi cei ce umblă pe calea cea dreaptă se odihnesc în paturile lor.
2Cron 16.14
Apoi a fost îngropat în măreţul loc de înmormântare pe care şi-l săpase în Cetatea lui David. A fost pus pe un pat umplut cu balsam şi cu un ulei special, făcut dintr-un amestec de uleiuri. Şi au făcut o ardere funerară foarte mare pentru el. ;
3. „Dar apropiaţi-vă, voi, fii ai ghicitoarei, sămânţă a unei persoane adultere şi a unei femei care se prostituează:
Mat 16.4
O generaţie rea şi adulteră caută fără încetare un semn, dar nu i se va da alt semn, decât semnul lui Iona“. Apoi a plecat, lăsându-i acolo. ;
4. De cine vă amuzaţi? Împotriva cui deschideţi larg gura şi scoateţi limba? Nu sunteţi voi copiii fărădelegii, sămânţa minciunii,
5. care stârniţi pofta printre copacii mari, sub orice copac cu frunza deasă, înjunghiindu-i pe copii în văi, în crăpăturile stâncilor?
2Imp 16.4
A adus jertfe şi a făcut să se înalţe fum de jertfă în locurile înalte şi pe dealuri, precum şi sub orice copac cu frunza deasă. ;2Imp 17.10
Şi-au ridicat coloane sacre şi stâlpi sacri pe orice deal înalt şi sub orice copac cu frunza deasă. ;Ier 2.20
«Căci, cu mult timp în urmă, ţi-am sfărâmat jugul, ţi-am rupt legăturile. Dar tu ai spus: „N-o să slujesc“, fiindcă pe orice deal înalt şi sub orice copac cu frunza deasă stăteai cu picioarele desfăcute, prostituându-te. ;Lev 18.21
Să nu permiţi ca vreunul dintre urmaşii tăi să-i fie dat ca jertfă lui Moloh. Să nu profanezi astfel numele Dumnezeului tău. Eu sunt Iehova. ;Lev 20.2
„Aşa le vei spune fiilor lui Israel: «Dacă un om dintre fiii lui Israel sau un locuitor străin care locuieşte în Israel îl dă pe unul dintre urmaşii săi lui Moloh, să fie omorât negreşit. Poporul ţării să arunce cu pietre în el până va muri. ;2Imp 10.3
Vedeţi care este cel mai bun şi mai corect dintre fiii domnului vostru şi puneţi-l pe tronul tatălui său. Apoi luptaţi pentru casa domnului vostru“. ;2Imp 23.10
A făcut nepotrivit pentru închinare Tofetul, care se află în valea fiilor lui Hinom, pentru ca nimeni să nu-şi treacă fiul sau fiica prin foc pentru Moloh. ;Ier 7.31
Au construit locurile înalte de la Tofet, care este în valea fiului lui Hinom, ca să-şi ardă fiii şi fiicele în foc, lucru pe care nu-l poruncisem şi nici nu mi se suise în inimă». ;Ezec 16.20
„«Îţi luai fiii şi fiicele pe care mi i-ai născut şi-i jertfeai lor ca să fie mistuiţi — nu-ţi ajunge cât te-ai prostituat? ;Ezec 20.26
I-am lăsat să se pângărească prin darurile lor, când treceau prin foc orice copil întâi născut, ca să-i pustiesc şi ca să ştie că eu sunt Iehova“». ;
6. Pietrele netede din vale au fost partea ta. Ele, ele au fost sorţul tău. Mai mult, lor le-ai turnat o ofrandă de băutură, le-ai adus un dar. Pot eu să mă consolez cu privire la aceste lucruri?
7. Pe un munte înalt şi semeţ ţi-ai pus patul. Tot acolo te-ai urcat ca să aduci jertfă.
Ezec 23.41
Te-ai aşezat pe un divan somptuos, în faţa căruia era pregătită o masă, şi ai pus pe ea tămâia şi uleiul meu. ;Ezec 16.16-25
Ai luat o parte din veşmintele tale şi ţi-ai făcut locuri înalte de diverse culori şi te-ai prostituat pe ele — astfel de lucruri n-ar trebui să se întâmple; aşa ceva n-ar trebui să aibă loc. ;
8. În spatele uşii şi al uşorului ţi-ai pus simbolul de aducere-aminte. Căci, îndepărtându-te de mine, te-ai dezgolit şi te-ai urcat acolo, ţi-ai lărgit patul şi, spre avantajul tău, ai încheiat legământ cu ei. Ai iubit patul cu ei. Le-ai privit goliciunea.
Ezec 16.26-28
Te-ai prostituat cu fiii Egiptului, vecinii tăi cu carnea mare, şi te-ai prostituat din ce în ce mai mult ca să mă mânii. ;Ezec 23.2-20
„Fiu al omului, erau două femei, fiicele aceleiaşi mame. ;
9. Ai coborât la Melec cu ulei şi ţi-ai înmulţit alifiile. Ţi-ai trimis solii departe şi ţi-ai coborât lucrurile în Şeol.
Isa 30.6
Judecată împotriva animalelor din sud: Prin ţara necazului şi a vitregiei, a leului şi a leopardului care mârâie, a viperei şi a şarpelui înfocat care zboară, ei îşi duc bogăţiile pe spatele măgarilor şi bunurile pe cocoaşa cămilelor. Acestea nu vor fi de niciun folos pentru popor. ;Ezec 16.33
Prostituatelor li se oferă de obicei un dar, însă tu, tu le-ai oferit daruri tuturor celor ce te iubesc cu patimă şi tu le dai mită ca să vină la tine din toate părţile şi să se prostitueze cu tine. ;Ezec 23.16
De îndată ce ochii ei i-au văzut, a început să-i dorească cu pasiune şi a trimis mesageri la ei, în Caldeea. ;Osea 7.11
Efraim este ca un porumbel neştiutor, lipsit de inimă. Au strigat către Egipt, s-au dus la Asiria. ;Osea 12.1
„Efraim se hrăneşte cu vânt şi aleargă toată ziua după vântul de est. Înmulţeşte minciuna şi jaful. Ei încheie un legământ cu Asiria şi duc ulei în Egipt. ;
10. Te-ai ostenit în mulţimea căilor tale. N-ai spus: «Este în zadar!» Ai simţit o revigorare a puterii tale. De aceea nu te-ai îmbolnăvit.
Ier 2.25
Fereşte-ţi piciorul să nu rămână desculţ şi gâtul, însetat! Dar tu ai zis: «Degeaba! M-am îndrăgostit de nişte străini şi mă voi duce după ei». ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 57 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Isaia >> Citește Biblia TLM Isaia capitolul 57 | FiiLumina
meniu prim
"În loc să te gândești la ce îți lipsește, încearcă să îți aduci în minte toate lucrurile pe care le-ai realizat și care le lipsesc altora."
~ Anonim ~