Citește Biblia TLM Isaia capitolul 9
1. Totuşi, negura nu va fi ca atunci când ţara era în necaz, ca în vremurile de altădată, când ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali erau dispreţuite. Mai târziu a fost onorată — calea de lângă mare, din regiunea Iordanului, Galileea naţiunilor.
Isa 8.22Va privi spre pământ şi iată: necaz şi întuneric, negură, timpuri grele şi beznă; nicio lumină!
;
2Imp 15.29În zilele lui Pecah, regele lui Israel, Tiglat-Pileser, regele Asiriei, a venit şi a luat Ionul, Abel-Bet-Maaca, Ianoahul, Chedeşul, Haţorul, Galaadul şi Galileea, toată ţara lui Neftali, şi i-a dus pe locuitori în exil în Asiria. ;
2Cron 16.4Ben-Hadad l-a ascultat pe regele Asa şi i-a trimis pe comandanţii armatei sale împotriva oraşelor lui Israel şi ei au lovit Ionul, Danul, Abel-Maimul şi toate depozitele din oraşele lui Neftali. ;
Lev 26.24atunci şi eu mă voi împotrivi vouă, da, eu însumi vă voi lovi de şapte ori pentru păcatele voastre. ;
2Imp 17.5Apoi regele Asiriei a urcat împotriva întregii ţări, a urcat la Samaria şi a asediat-o trei ani. ;
1Cron 5.26De aceea, Dumnezeul lui Israel a stârnit spiritul lui Pul, regele Asiriei, da, spiritul lui Tilgat-Pilneser, regele Asiriei, şi el i-a dus în exil pe rubeniţi, pe gadiţi şi jumătate din tribul lui Manase şi i-a dus la Halah, Habor, Hara şi la râul Gozan; ei au rămas acolo până în ziua de azi.
;
2. Poporul care umbla în întuneric a văzut o mare lumină. Peste cei care locuiau în ţara umbrei adânci a strălucit lumina.
Mat 4.16Poporul care stătea în întuneric a văzut o mare lumină, iar peste cei ce stăteau în ţinutul umbrei morţii a răsărit lumina“. ;
Efes 5.8-14Pentru că odinioară eraţi întuneric, dar acum sunteţi lumină fiindcă sunteţi ai Domnului. Continuaţi să umblaţi ca nişte copii ai luminii, ;
3. Tu ai înmulţit naţiunea, i-ai mărit bucuria. Se bucură înaintea ta cum se bucură la seceriş, cum se bucură cei ce împart prada.
Jud 5.30«Oare n-au găsit ei pradă şi acum o împart?
Un pântec, două pântece pentru fiecare bărbat,
pradă de stofă vopsită pentru Sisera, pradă de stofă vopsită,
un veşmânt brodat, stofă vopsită, două veşminte brodate
pentru gâtul bărbaţilor care au luat pradă».
;
4. Căci tu ai făcut bucăţi jugul poverii lor şi toiagul de pe umerii lor, nuiaua celui care îi obliga să muncească, întocmai ca în ziua Madianului.
Isa 10.5„Iată, asirianul, nuiaua mâniei mele, şi băţul din mâna lui prin care anunţ condamnarea pe care o dau! ;
Isa 14.5Iehova a frânt toiagul celor răi, bastonul celor ce guvernează, ;
Jud 7.22Cei trei sute continuau să sune din corni şi, în toată tabăra, Iehova a îndreptat sabia fiecăruia împotriva celuilalt. Tabăra a fugit până la Bet-Şita, spre Ţerera, până la marginea Abel-Meholei, lângă Tabat.
;
Ps 83.9Fă-le ca lui Madian, ca lui Sisera,
ca lui Iabin în valea Chison.
;
Isa 10.26Iehova al armatelor va învârti un bici împotriva lui ca atunci când Madianul a fost înfrânt la stânca Oreb. Toiagul său va fi peste mare, iar el îl va ridica aşa cum a făcut cu Egiptul.
;
5. Căci încălţămintea care calcă apăsat şi mantia tăvălită în sânge sunt bune de ars, vor fi înghiţite de foc.
Isa 66.15-16„Căci iată că Iehova vine ca un foc şi carele sale sunt ca o furtună, ca să-şi arate, drept răsplată, mânia cu furie şi mustrarea cu flăcări de foc. ;
6. Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat şi domnia princiară va fi pe umărul lui. El va fi numit Sfătuitor Minunat, Dumnezeu Puternic, Tată Etern, Prinţ al Păcii.
Isa 7.14De aceea, Iehova vă va da un semn: Iată că tânăra va rămâne însărcinată, va naşte un fiu şi îi va pune numele Emanuel. ;
Luc 2.11fiindcă în oraşul lui David vi s-a născut astăzi un Salvator, care este Cristos Domnul. ;
Ioan 3.16Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică. ;
Mat 28.18Isus s-a apropiat şi le-a vorbit, zicând: „Toată autoritatea mi-a fost dată în cer şi pe pământ. ;
1Cor 15.25Căci el trebuie să domnească până când Dumnezeu îi va pune pe toţi duşmanii sub picioarele sale. ;
Jud 13.18Însă îngerul lui Iehova i-a zis: „De ce întrebi de numele meu, când acesta este minunat?“
;
Tit 2.13în timp ce aşteptăm fericita speranţă şi manifestarea glorioasă a marelui Dumnezeu şi a Salvatorului nostru, Cristos Isus, ;
Efes 2.14Căci el este pacea noastră, el, care din cele două grupuri a făcut unul singur şi a dărâmat zidul din mijloc care le separa. ;
7. Domnia princiară se va întinde până departe şi pacea nu va avea sfârşit pe tronul lui David şi în regatul său, ca să-l întărească şi să-l menţină prin justiţie şi prin dreptate, de acum şi pe timp indefinit. Iată ce va face zelul lui Iehova al armatelor.
Dan 2.44Şi, în zilele acestor regi, Dumnezeul cerului va ridica un regat care nu va fi nimicit niciodată. Regatul acesta nu va trece în stăpânirea altui popor. El va zdrobi şi va pune capăt tuturor acestor regate şi el însuşi va dăinui pe timp indefinit, ;
Luc 1.32-33El va fi mare şi va fi numit Fiul Celui Preaînalt, iar Iehova Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său. ;
2Imp 19.31Căci din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă şi din muntele Sion cei care vor scăpa. Zelul lui Iehova al armatelor va face aceasta.
;
Isa 37.32Căci din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă şi din muntele Sion cei care vor scăpa. Zelul lui Iehova al armatelor va face aceasta.
;
8. Iehova a trimis împotriva lui Iacob un cuvânt, care a căzut asupra lui Israel.
9. Poporul va cunoaşte acest lucru, da, tot poporul, Efraim şi locuitorii Samariei, căci în trufia lor şi în neruşinarea inimii lor au spus:
10. „Au căzut cărămizile, dar vom construi cu piatră cioplită. Au fost doborâţi sicomorii, dar îi vom înlocui cu cedri“.
meniu prim"Poți afla mai multe despre o persoană prin ceea ce spune ea despre ceilalți decât prin ceea ce spun ceilalți despre ea."
~ Audrey Hepburn ~