Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 38
1. Şi cuvântul lui Iehova a venit iarăşi la mine, zicând:
2. „Fiu al omului, îndreaptă-ţi faţa împotriva lui Gog din ţara lui Magog, înalta căpetenie a Meşecului şi Tubalului, şi profeţeşte împotriva lui.
Ezec 39.1Şi tu, fiu al omului, profeţeşte împotriva lui Gog şi spune: «Aşa a zis Domnul Suveran Iehova: „Iată că sunt împotriva ta, Gog, înaltă căpetenie a Meşecului şi Tubalului. ;
Ezec 35.2-3„Fiu al omului, îndreaptă-ţi faţa împotriva regiunii muntoase a Seirului şi profeţeşte împotriva ei. ;
Apoc 20.8şi va ieşi ca să inducă în eroare naţiunile din cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să le adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. ;
Ezec 32.26Acolo se află Meşecul şi Tubalul şi toată mulţimea lor. Mormintele lor sunt în jurul lor. Toţi sunt necircumcişi, străpunşi cu sabia, fiindcă au stârnit groază în ţara celor vii. ;
3. Spune-i: «Aşa a zis Domnul Suveran Iehova: „Iată că sunt împotriva ta, Gog, înaltă căpetenie a Meşecului şi Tubalului!
4. Te voi întoarce, îţi voi pune cârlige în fălci şi te voi scoate cu toată armata ta, cai şi călăreţi, toţi de o eleganţă desăvârşită, o adunare numeroasă, cu scuturi mari şi cu scuturi mici, toţi mânuind săbii;
2Imp 19.28căci îndârjirea ta împotriva mea şi răcnetul tău au urcat la urechile mele.
Îţi voi pune cârligul meu în nas şi frâul meu între buze
şi te voi duce înapoi pe drumul pe care ai venit“.
;
Ezec 29.4Îţi voi pune cârlige în fălci şi voi face ca peştii din canalele Nilului tău să ţi se lipească de solzi. Te voi scoate din mijlocul canalelor Nilului tău cu toţi peştii din canalele Nilului tău care ţi se lipesc de solzi. ;
Ezec 39.2Te voi întoarce, te voi conduce, te voi face să urci din regiunile cele mai îndepărtate ale nordului şi te voi aduce pe munţii lui Israel. ;
Ezec 23.12Căci i-a dorit cu pasiune pe fiii Asiriei, guvernatori şi demnitari care erau în apropiere, de o eleganţă desăvârşită, călăreţi pe cai, — toţi tineri atrăgători. ;
5. şi cu ei sunt Persia, Etiopia şi Put, toţi cu scuturi mici şi cu coifuri;
6. Gomerul şi toate trupele lui, casa lui Togarma, din regiunile cele mai îndepărtate ale nordului, şi toate trupele lui, multe popoare cu tine.
Gen 10.2Fiii lui Iafet au fost Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Meşec şi Tiras.
;
Ezec 27.14De la casa lui Togarma veneau cai, cai de luptă şi catâri, pentru care erau date mărfurile tale. ;
7. Fii gata, fă pregătiri, tu şi toată adunarea ta, cei strânşi lângă tine; şi vei fi comandantul lor.
Isa 8.9-10Încercaţi să le faceţi rău, popoare, şi veţi fi făcute bucăţi! Plecaţi-vă urechea, voi toţi cei din părţile îndepărtate ale pământului! Încingeţi-vă şi veţi fi făcuţi bucăţi! Încingeţi-vă şi veţi fi făcuţi bucăţi! ;
Ier 46.3-14„Pregătiţi scutul mic şi scutul mare şi apropiaţi-vă pentru luptă! ;
Ier 51.12Înălţaţi un stindard împotriva zidurilor Babilonului! Întăriţi straja! Puneţi străjeri! Pregătiţi-i pe cei ce vor sta la pândă! Căci Iehova nu numai că a avut acest gând, dar va şi face ceea ce a spus împotriva locuitorilor Babilonului.“
;
8. După multe zile îmi voi îndrepta atenţia asupra ta. La sfârşitul anilor vei intra în ţara al cărei popor a fost adus înapoi de la sabie, a fost adunat din multe popoare şi adus pe munţii lui Israel, care au fost multă vreme un loc devastat. Oamenii acestei ţări au fost scoşi dintre popoare şi locuiesc cu toţii în siguranţă.
Gen 49.1Mai târziu, Iacob şi-a chemat fiii şi a zis: „Strângeţi-vă ca să vă spun ce vi se va întâmpla în zilele care vor veni! ;
Deut 4.30Când vei fi în mare strâmtorare şi te vor ajunge toate cuvintele acestea, la sfârşitul zilelor, atunci să te întorci la Iehova, Dumnezeul tău, şi să asculţi de glasul lui. ;
Ezec 38.16Şi vei urca în mod sigur împotriva poporului meu, Israel, ca nişte nori care acoperă ţara. Lucrul acesta se va întâmpla la sfârşitul zilelor; da, te voi aduce împotriva ţării mele, ca să mă cunoască naţiunile când mă voi sfinţi prin tine înaintea ochilor lor, Gog!“»
;
Isa 29.6Iehova al armatelor îşi va îndrepta atenţia spre tine ca să te scape cu tunet, cu cutremur şi cu mare zgomot, cu furtună, cu vijelie şi cu flacăra unui foc mistuitor.“
;
Ezec 38.12Şi toate acestea ca să iei o mare pradă şi să jefuieşti mult, ca să-ţi îndrepţi mâna împotriva unor locuri devastate, care sunt locuite din nou, şi împotriva unui popor adunat din naţiuni, care strânge averi şi proprietăţi şi care locuieşte în mijlocul pământului.
;
Ezec 34.13Le voi scoate dintre popoare, le voi aduna din ţări, le voi aduce pe pământul lor şi le voi paşte pe munţii lui Israel, lângă albiile râurilor şi lângă toate locurile de locuit ale ţării. ;
Ezec 36.1-8„Şi tu, fiu al omului, profeţeşte cu privire la munţii lui Israel şi spune: «Munţi ai lui Israel, ascultaţi cuvântul lui Iehova! ;
Ier 23.6În zilele sale Iuda va fi salvat şi Israel va locui în siguranţă. Iată numele cu care va fi numit: Iehova este Dreptatea noastră“.
;
Ezec 28.26Vor locui pe el în siguranţă, vor construi case şi vor planta vii; da, vor locui în siguranţă când voi executa judecata asupra tuturor celor din jurul lor care îi tratează cu dispreţ; şi vor şti cu siguranţă că eu sunt Iehova, Dumnezeul lor“»“.
;
Ezec 34.25-28Voi încheia cu ele un legământ de pace, voi face ca fiara periculoasă să dispară din ţară şi ele vor locui în siguranţă în pustiu şi vor dormi în păduri. ;
Ezec 38.11şi vei zice: „Voi urca împotriva ţării cu sate deschise, fără ziduri. Voi veni asupra celor care trăiesc în linişte, care locuiesc în siguranţă, care locuiesc cu toţii fără ziduri şi nu au nici zăvoare, nici porţi“. ;
9. Şi vei urca în mod sigur. Vei intra ca o furtună. Vei fi ca nişte nori ce acoperă ţara, tu şi toate trupele tale şi multe popoare cu tine“».
Isa 28.2Iată că Iehova are pe cineva tare şi viguros. Ca o furtună cu tunete şi cu grindină, o furtună distrugătoare, ca o furtună cu tunete, cu ape puternice care se revarsă, el o va arunca la pământ cu forţă. ;
Ier 4.13Iată! Duşmanul va urca asemenea unor nori de ploaie şi carele lui sunt ca vijelia. Caii lui sunt mai iuţi decât acvilele. Vai de noi, căci am fost prădaţi! ;
Ezec 38.16Şi vei urca în mod sigur împotriva poporului meu, Israel, ca nişte nori care acoperă ţara. Lucrul acesta se va întâmpla la sfârşitul zilelor; da, te voi aduce împotriva ţării mele, ca să mă cunoască naţiunile când mă voi sfinţi prin tine înaintea ochilor lor, Gog!“»
;
10. Iată ce a zis Domnul Suveran Iehova: «În ziua aceea, nişte gânduri îţi vor veni în inimă şi vei pune la cale un plan cumplit;
meniu prim"Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te-ai născut și cea în care afli de ce."
~ Mark Twain ~