Citește Biblia TLM Isaia capitolul 29

Setări Biblia
1. „Vai de Ariel, de Ariel, oraşul în care David şi-a aşezat tabăra! Adăugaţi an la an şi sărbătorile să-şi încheie ciclul.
2. Îl voi strâmtora pe Ariel, va fi jale şi plâns. El va fi pentru mine ca vatra altarului lui Dumnezeu.
3. Voi tăbărî împotriva ta din toate părţile, te voi asedia ridicând împotriva ta palisade şi fortificaţii de asediu.
4. Vei fi înjosit, astfel că vei vorbi de la pământ, iar cuvintele tale se vor auzi slab, ca şi cum ar veni din ţărână. Glasul tău, ca al unui medium, va ieşi din pământ şi cuvintele tale vor şopti din ţărână.
5. Mulţimea celor ce-ţi sunt străini va ajunge ca pulberea fină, iar mulţimea tiranilor, ca pleava care zboară. Aceasta se va întâmpla într-o clipă, pe neaşteptate.
6. Iehova al armatelor îşi va îndrepta atenţia spre tine ca să te scape cu tunet, cu cutremur şi cu mare zgomot, cu furtună, cu vijelie şi cu flacăra unui foc mistuitor.“
7. Cu mulţimea tuturor naţiunilor care poartă război împotriva lui Ariel, da, cu toţi cei ce poartă război împotriva lui, cu turnurile de asediu ridicate împotriva lui şi cu cei ce îl strâmtorează se va întâmpla ca într-un vis, ca într-o viziune de noapte.
8. Da, se va întâmpla ca atunci când un om flămând visează că mănâncă, dar, când se trezeşte, sufletul îi este gol şi ca atunci când un om însetat visează că bea, dar, când se trezeşte, este vlăguit, iar sufletul îi este uscat. Aşa se va întâmpla cu mulţimea tuturor naţiunilor care poartă război împotriva muntelui Sion.
9. Rămâneţi înmărmuriţi şi uimiţi! Orbiţi-vă ca să nu mai vedeţi! S-au îmbătat, dar nu cu vin, se clatină, dar nu din cauza băuturii ameţitoare.
10. Căci Iehova a turnat peste voi un spirit de somn adânc. El vă închide ochii, profeţii, şi v-a acoperit capetele, vizionarii.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 29 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Isaia >> Citește Biblia TLM Isaia capitolul 29 | FiiLumina
meniu prim
"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști."
~ Ralph Waldo Emerson ~