Citește Biblia TLM Romani capitolul 11

Setări Biblia
1. Întreb atunci: Şi-a respins oare Dumnezeu poporul? Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din tribul lui Beniamin.
2. Dumnezeu nu şi-a respins poporul căruia i-a acordat mai întâi atenţie. Nu ştiţi ce spune Scriptura despre Ilie, când face el o plângere la Dumnezeu împotriva lui Israel?
3. „Iehova, ţi-au omorât profeţii, ţi-au dărâmat altarele! Numai eu am mai rămas şi ei caută să-mi ia sufletul.“
4. Totuşi, ce îi spune cuvântul divin? „Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.“
5. Tot aşa, şi în perioada actuală a apărut deci o rămăşiţă a cărei alegere este potrivit bunătăţii nemeritate.
6. Şi dacă este prin bunătate nemeritată, nu mai este prin lucrări, altminteri bunătatea nemeritată nu mai este bunătate nemeritată.
7. Cum stau deci lucrurile? Ceea ce Israel căuta stăruitor n-a obţinut, dar cei aleşi au obţinut. Celorlalţi li s-a tocit sensibilitatea,
8. după cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un spirit de somn adânc, ochi care să nu vadă şi urechi care să nu audă, până în ziua de azi“.
9. Şi David spune: „Masa lor să le fie o cursă şi o capcană, o piatră de poticnire şi o răsplată!
10. Să li se întunece ochii ca să nu vadă şi încovoaie-le mereu spatele!“

Pagina 1 din 4
Sari la pagina:
capitolul 11 din 16
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Romani >> Citește Biblia TLM Romani capitolul 11 | FiiLumina
meniu prim
"Când ți-e dor de cineva, să nu închizi ochii. O să-ți fie și mai dor.”
~ Tudor Muşatescu ~