Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 46

Setări Biblia
1. „Iată ce a zis Domnul Suveran Iehova: «Poarta curţii interioare dinspre est să rămână închisă în cele şase zile lucrătoare, dar în ziua de sabat să fie deschisă şi să fie deschisă şi în ziua lunii noi.
2. Căpetenia să intre de afară pe drumul porticului porţii şi să stea lângă uşorul porţii; preoţii să ofere ofranda sa arsă şi jertfele sale de comuniune, iar el să se plece adânc pe pragul porţii şi să iasă, dar poarta să nu fie închisă până seara.
Ezec 44.3 ;Ezec 46.8 ;
3. Poporul ţării să se plece înaintea lui Iehova la intrarea acelei porţi, în sabate şi la lunile noi.
4. Ofranda arsă pe care căpetenia i-o va aduce lui Iehova în ziua de sabat să fie şase miei fără defect şi un berbec fără defect;
Ezec 45.17 ;
5. iar ca ofrandă de cereale, o efă pentru berbec, pentru miei o ofrandă de cereale cât va putea să dea şi ulei, un hin pentru fiecare efă.
Ezec 45.24 ;Ezec 46.7-11 ;
6. În ziua lunii noi să fie un taur tânăr fără defect din cireadă, şase miei şi un berbec, animale fără defect.
7. Iar ca ofrandă de cereale să aducă o efă pentru taurul tânăr şi o efă pentru berbec, iar pentru miei, cât îşi poate permite; şi ulei, un hin pentru fiecare efă.
8. Când căpetenia va intra, să intre pe drumul porticului porţii şi să iasă pe acelaşi drum.
Ezec 46.2 ;
9. Iar când poporul ţării va intra ca să se plece înaintea lui Iehova în perioadele de sărbătoare, cel care va intra pe drumul porţii de la nord să iasă pe drumul porţii de la sud; şi cel care va intra pe drumul porţii de la sud să iasă pe drumul porţii de la nord. Nimeni să nu se întoarcă pe poarta pe care a intrat, căci trebuie să iasă pe drumul din faţa lui.
Ex 23.14-17 ;Deut 16.16 ;
10. Iar căpetenia din mijlocul lor să intre când vor intra ei şi să iasă când vor ieşi ei.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 46 din 48
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Ezechiel >> Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 46 | FiiLumina
meniu prim
"Cel ce minte astăzi pentru tine, mâine va minți contra ta."
~ Richard Wurmbrand ~