Citește Biblia TLM Ezechiel capitolul 47
11. Acolo sunt şi mlaştini şi mocirle, dar ele nu vor fi vindecate. Vor fi date sării.
12. De-a lungul torentului, de-a lungul malului său, de-o parte şi de cealaltă, vor creşte tot felul de pomi roditori. Frunzele lor nu se vor ofili, iar rodul lor nu se va sfârşi. Vor da rod nou în fiecare lună, fiindcă apa pentru ei iese chiar din sanctuar. Iar rodul lor va fi pentru hrană şi frunzele lor pentru vindecare“.
Ezec 47.7Când m-am întors, iată că pe malul torentului erau foarte mulţi pomi, de-o parte şi de cealaltă parte. ;
Iov 8.16El este plin de sevă în faţa soarelui
şi-i dau lăstarii în grădina lui.
;
Ps 1.3El va fi ca un pom sădit lângă nişte pâraie,
care îşi dă rodul la timpul lui
şi al cărui frunziş nu se veştejeşte.
El reuşeşte în tot ce face.
;
Ier 17.8El va fi ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile lângă cursul de apă. Nu va vedea când vine căldura, ci frunzişul lui va fi verde. În anul secetos nu se va îngrijora şi nu va înceta să dea rod.
;
Apoc 22.2şi care curgea prin mijlocul drumului mare al oraşului. De-o parte şi de alta a râului erau pomii vieţii, care făceau douăsprezece recolte, dându-şi roadele în fiecare lună. Frunzele pomilor erau pentru vindecarea naţiunilor.
;
13. Iată ce a zis Domnul Suveran Iehova: „Acesta este teritoriul pe care îl veţi împărţi ca moştenire, ca să fie ţara celor douăsprezece triburi ale lui Israel, cu două bucăţi de teren pentru Iosif.
Gen 48.5Acum, cei doi fii ai tăi, care ţi s-au născut în ţara Egiptului înainte să vin la tine, în Egipt, sunt ai mei. Efraim şi Manase vor fi ai mei ca Ruben şi Simeon. ;
1Cron 5.1Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel — căci el era întâiul născut, dar, pentru că profanase aşternutul tatălui său, dreptul lui de întâi născut a fost dat fiilor lui Iosif, fiul lui Israel, astfel că el n-a putut fi înregistrat după genealogie cu dreptul de întâi născut; ;
Ezec 48.4-5Lângă hotarul lui Neftali, de la hotarul estic până la hotarul vestic: Manase, o parte. ;
14. Şi veţi moşteni — fiecare la fel ca fratele său — ţara aceasta, pe care, ridicându-mi mâna, am jurat că le-o voi da strămoşilor voştri; ţara aceasta vă va cădea la sorţi ca moştenire.
Gen 12.7Iehova i s-a arătat lui Avram şi a zis: „Această ţară o voi da seminţei tale“. Şi el i-a construit acolo un altar lui Iehova, care i se arătase. ;
Gen 13.15fiindcă toată ţara pe care o vezi ţi-o voi da ţie şi seminţei tale pe timp indefinit. ;
Gen 15.7Apoi i-a mai spus: „Eu sunt Iehova, care te-am scos din oraşul Ur al caldeenilor ca să-ţi dau în stăpânire această ţară“. ;
Gen 17.8Vă voi da ţie şi seminţei tale după tine ţara în care locuieşti ca străin, da, toată ţara Canaanului, ca să-ţi fie proprietate pe timp indefinit; şi voi fi Dumnezeul lor“.
;
Gen 26.3Locuieşte ca străin în ţara aceasta, iar eu voi fi cu tine şi te voi binecuvânta, căci ţie şi seminţei tale vă voi da toate aceste ţinuturi şi voi împlini jurământul pe care i l-am făcut lui Avraam, tatăl tău: ;
Gen 28.13Şi iată că deasupra ei stătea Iehova, care a zis:
„Eu sunt Iehova, Dumnezeul tatălui tău Avraam şi Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care eşti culcat ţi-l voi da ţie şi seminţei tale. ;
Ezec 20.5-6.28-42Şi spune-le: «Iată ce a zis Domnul Suveran Iehova: „În ziua când l-am ales pe Israel, ridicându-mi mâna, am jurat seminţei casei lui Iacob şi m-am făcut cunoscut lor în ţara Egiptului. Da, ridicându-mi mâna, le-am jurat, zicând: «Eu sunt Iehova, Dumnezeul vostru». ;
Ezec 48.29Aceasta este ţara pe care o veţi da ca moştenire, prin sorţi, triburilor lui Israel şi acestea vor fi părţile lor“, zice Domnul Suveran Iehova.
;
15. Iată graniţa ţării în partea de nord: de la Marea cea Mare pe drumul Hetlonului, cum se merge spre Ţedad,
Ezec 48.1„Iată numele triburilor. De la extremitatea nordică, de-a lungul drumului Hetlonului până la intrarea în Hamat, şi de acolo până la Haţar-Enan, la hotarul Damascului spre nord, lângă Hamat; de la hotarul estic până la hotarul vestic: Dan, o parte. ;
Num 34.8De la muntele Hor să vă trasaţi graniţa până la intrarea în Hamat şi graniţa se va termina la Ţedad. ;
16. Hamat, Berota, Sibraim, între hotarul Damascului şi hotarul Hamatului; Haţer-Haticon, spre hotarul Hauranului.
Num 34.8De la muntele Hor să vă trasaţi graniţa până la intrarea în Hamat şi graniţa se va termina la Ţedad. ;
2Sam 8.8Din Betah şi Berotai, oraşele lui Hadadezer, regele David a luat foarte multă aramă.
;
17. Graniţa se întinde de la mare la Haţar-Enon, apoi spre nord la hotarul Damascului şi mai spre nord la hotarul Hamatului. Aceasta este latura nordică.
Num 34.9Graniţa se va întinde până la Zifron şi se va termina la Haţar-Enan. Aceasta va fi graniţa voastră de nord.
;
Ezec 48.1„Iată numele triburilor. De la extremitatea nordică, de-a lungul drumului Hetlonului până la intrarea în Hamat, şi de acolo până la Haţar-Enan, la hotarul Damascului spre nord, lângă Hamat; de la hotarul estic până la hotarul vestic: Dan, o parte. ;
18. Latura estică începe de la teritoriul dintre Hauran şi Damasc şi se întinde pe teritoriul dintre Galaad şi ţara lui Israel, de-a lungul Iordanului; s-o măsuraţi de la hotar până la marea de la est. Aceasta este latura estică.
19. Latura sudică este la sud, de la Tamar până la apele Meriba-Cades, până la vale şi până la Marea cea Mare. Aceasta este latura de sud, spre Neghev.
Num 20.13Acestea sunt apele de la Meriba, pentru că fiii lui Israel s-au certat cu Iehova, şi el a fost sfinţit în mijlocul lor.
;
Deut 32.51fiindcă nu v-aţi făcut datoria faţă de mine în mijlocul fiilor lui Israel, la apele de la Meriba, din Cades, în pustiul Ţin, şi fiindcă nu m-aţi sfinţit în mijlocul fiilor lui Israel. ;
Ps 81.7Ai strigat în necaz, iar eu te-am scăpat,
ţi-am răspuns atunci din locul ascuns al tunetului.
Te-am cercetat la apele de la Meriba.
Sela.
;
Ezec 48.28Lângă hotarul lui Gad, pe latura sudică a teritoriului de la sud, hotarul va fi de la Tamar la apele Meriba-Cades, la valea Egiptului şi până la Marea cea Mare.
;
20. Latura vestică este Marea cea Mare, de la hotar drept înainte până la intrarea în Hamat. Aceasta este latura vestică“.
meniu prim"Dacă s-a făcut penicilină din pâine mucegăită, cu siguranță și din tine se poate face ceva.”
~ Muhammad Ali ~