Citește Biblia TLM Daniel capitolul 4

Setări Biblia
11. Copacul a crescut şi a devenit puternic şi, în cele din urmă, s-a înălţat până la ceruri. Şi se vedea de la marginile întregului pământ.
12. Frunzele lui erau frumoase şi roadele lui, bogate, iar în el era hrană pentru toţi. Sub el căutau umbră animalele câmpului, pe crengile lui se adăposteau păsările cerului şi din el se hrăneau toate făpturile.
Ezec 17.23
Îl voi planta pe muntele înălţimii lui Israel şi, în mod sigur, va face crengi, va da rod şi va deveni un cedru măreţ. Şi sub el vor locui păsări de tot felul; ele vor locui la umbra frunzişului său. ;Ezec 31.6
Pe crengile lui îşi făceau cuib toate păsările cerurilor, sub ramurile lui năşteau toate fiarele câmpului, iar la umbra lui locuiau toate naţiunile mari. ;Pl
Suflarea nărilor noastre, unsul lui Iehova, a fost prins în groapa lor cea mare, el, despre care am zis: „Vom trăi la umbra lui printre naţiuni“. ;
13. În viziunile pe care le-am avut când stăteam în patul meu iată că am văzut şi un străjer, da, un sfânt, care cobora din ceruri.
Ps 103.20
Binecuvântaţi-l pe Iehova, o, îngeri ai săi, tari în putere, care împliniţi cuvântul său, ascultând de glasul cuvântului său! ;Dan 4.17-23
Lucrul acesta este proclamat de străjeri şi hotărârea este anunţată de cei sfinţi, ca să ştie cei vii că Cel Preaînalt stăpâneşte peste regatul oamenilor, că îl dă cui vrea şi că îl pune peste el pe cel mai umil dintre oameni“. ;Deut 33.2
El a zis: „Iehova a venit din Sinai şi a scânteiat peste ei din Seir. A strălucit din regiunea muntoasă Paran şi cu el erau miriade sfinte, iar la dreapta sa erau războinicii lui. ;Dan 8.13
Şi am auzit un sfânt care vorbea, iar un alt sfânt i-a zis celui care vorbea: „Cât va dura viziunea despre jertfa zilnică, despre fărădelegea care cauzează pustiire şi despre călcarea în picioare a locului sfânt şi a armatei?“ ;Zah 14.5
Şi voi veţi fugi în valea dintre munţii mei, căci valea dintre munţi se va întinde până la Aţel. Veţi fugi aşa cum aţi fugit din cauza cutremurului din zilele lui Ozia, regele lui Iuda. Iehova, Dumnezeul meu, va veni, şi toţi sfinţii vor fi cu el. ;
14. El striga tare şi spunea: „Doborâţi copacul şi tăiaţi-i crengile! Scuturaţi-i frunzele şi împrăştiaţi-i rodul! Să fugă animalele de sub el şi păsările de pe crengile lui!
Mat 3.10
Securea este deja la rădăcina pomilor; orice pom care nu dă rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc. ;Ezec 31.12
Nişte străini, tiranii naţiunilor, îl vor tăia, şi va fi abandonat pe munţi; da, frunzişul lui va cădea în toate văile, iar ramurile lui se vor rupe în albiile tuturor râurilor pământului. Şi toate popoarele pământului vor coborî de la umbra lui şi-l vor abandona. ;
15. Dar butucul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pământ, prins cu legături de fier şi de aramă, în iarba câmpului. Să fie udat de roua cerului, iar partea lui să fie cu animalele, în iarba pământului.
16. Inima lui de om să se schimbe şi să i se dea o inimă de animal. Şapte timpuri să treacă peste el.
Dan 11.13
Regele nordului se va întoarce şi va ridica o mulţime mai mare decât prima. Şi, la sfârşitul timpurilor, după câţiva ani, va veni cu o mare armată şi cu multe provizii. ;Dan 12.7
Şi eu l-am auzit pe omul îmbrăcat în pânză de in, care era deasupra apelor râului, când şi-a ridicat mâna dreaptă şi mâna stângă spre ceruri şi a jurat pe Cel care este veşnic viu: „Va fi un timp fixat, timpuri fixate şi o jumătate de timp. Şi, când zdrobirea puterii poporului sfânt se va termina, toate aceste lucruri se vor sfârşi“. ;
17. Lucrul acesta este proclamat de străjeri şi hotărârea este anunţată de cei sfinţi, ca să ştie cei vii că Cel Preaînalt stăpâneşte peste regatul oamenilor, că îl dă cui vrea şi că îl pune peste el pe cel mai umil dintre oameni“.
Ps 9.16
Iehova s-a făcut cunoscut prin judecata pe care a executat-o. Cel rău a fost prins în cursă prin faptele mâinilor lui. Higaion. Sela. ;Dan 2.21
El schimbă timpurile şi perioadele, îndepărtând regi şi punând regi, dând înţelepciune celor înţelepţi şi cunoştinţă celor cu discernământ. ;Dan 5.21
A fost alungat dintre fiii oamenilor, inima i s-a făcut ca a unui animal şi a locuit cu măgarii sălbatici. I s-a dat să mănânce iarbă ca la tauri şi corpul i-a fost udat de roua cerului, până a recunoscut că Dumnezeul Preaînalt stăpâneşte peste regatul oamenilor şi că pune peste el pe cine vrea. ;Dan 4.25-32
Vei fi alungat dintre oameni şi vei locui cu animalele câmpului. Ţi se va da să mănânci iarbă ca la tauri şi vei fi udat de roua cerului. Şapte timpuri vor trece peste tine, până vei recunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste regatul oamenilor şi că îl dă cui vrea. ;
18. Acesta este visul pe care l-am văzut eu, regele Nebucadneţar, iar tu, Beltşaţar, spune care este interpretarea, pentru că niciun înţelept din regatul meu nu poate să-mi facă cunoscută interpretarea. Dar tu poţi, fiindcă în tine este spiritul dumnezeilor sfinţi».
Gen 41.8-15
Dimineaţă, spiritul îi era tulburat. A trimis să fie chemaţi toţi preoţii care practicau magia şi toţi înţelepţii Egiptului, iar faraonul le-a povestit visele sale. Dar n-a fost nimeni care să i le interpreteze faraonului. ;Dan 5.8-15
Atunci au intrat toţi înţelepţii regelui, dar n-au fost în stare să citească scrierea sau să-i spună regelui interpretarea. ;Dan 4.8
În cele din urmă a venit înaintea mea Daniel, al cărui nume este Beltşaţar, după numele dumnezeului meu, şi în care este spiritul dumnezeilor sfinţi. Şi i-am spus visul: ;
19. Atunci Daniel, al cărui nume este Beltşaţar, a rămas uluit o clipă şi gândurile lui l-au înspăimântat. Regele a luat din nou cuvântul şi a zis: «Beltşaţar, să nu te înspăimânte visul şi interpretarea!» Beltşaţar a răspuns şi a zis: «Domnul meu, visul să fie pentru cei ce te urăsc şi interpretarea lui pentru vrăjmaşii tăi.
Dan 4.8
În cele din urmă a venit înaintea mea Daniel, al cărui nume este Beltşaţar, după numele dumnezeului meu, şi în care este spiritul dumnezeilor sfinţi. Şi i-am spus visul: ;2Sam 18.32
Dar regele i-a zis cuşitului: „Este bine tânărul Absalom?“ Atunci cuşitul a zis: „Ca acest tânăr să ajungă duşmanii domnului şi regelui meu şi toţi cei ce s-au ridicat împotriva ta ca să-ţi facă rău!“ ;Ier 29.7
Căutaţi pacea oraşului în care v-am dus în exil şi rugaţi-vă lui Iehova pentru el, căci pacea lui va fi şi pacea voastră. ;
20. Copacul pe care l-ai văzut, care a crescut şi a devenit puternic, care, în cele din urmă, s-a înălţat până la ceruri şi care se vedea de pe tot pământul,
Dan 4.10-12
Iată viziunile pe care le-am avut când stăteam în patul meu: priveam şi iată că în mijlocul pământului era un copac foarte înalt. ;
|
Pagina 2 din 4
Sari la pagina:
capitolul 4 din 12
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Daniel >> Citește Biblia TLM Daniel capitolul 4 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Din punct de vedere al aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.”
~ Mary Kay Ash ~