Citește Biblia TLM Osea capitolul 9

Setări Biblia
1. „Nu te bucura, Israel! Nu te înveseli ca popoarele! Căci te-ai îndepărtat de Dumnezeul tău prin fornicaţie. Ai iubit plata pentru fornicaţie în toate ariile de treierat cereale.
Osea 4.12
Poporul meu îşi întreabă idolul de lemn şi le vorbeşte toiagul din mâna lor, pentru că spiritul de fornicaţie i-a făcut să rătăcească şi, prin fornicaţie, ei se îndepărtează de Dumnezeul lor şi nu i se mai supun. ;Osea 5.4-7
Faptele lor nu-i lasă să se întoarcă la Dumnezeul lor, fiindcă în mijlocul lor există un spirit de fornicaţie şi nu l-au recunoscut pe Iehova. ;Ier 44.17
ci vom împlini negreşit orice cuvânt care a ieşit din gura noastră, ca să facem să se înalţe fum de jertfă pentru «regina cerurilor» şi să-i turnăm ofrande de băutură, aşa cum am făcut noi, strămoşii noştri, regii noştri şi prinţii noştri în oraşele lui Iuda şi pe străzile Ierusalimului, când ne săturam cu pâine şi o duceam bine şi nu vedeam nicio nenorocire. ;Osea 2.12
Îi voi pustii via şi smochinul, despre care a spus: «Sunt un dar pe care mi l-au dat amanţii mei pătimaşi». Le voi face ca o pădure şi fiarele câmpului le vor devora. ;
2. Aria de treierat şi teascul nu-i hrănesc, iar vinul nou le va lipsi.
Osea 2.9-12
De aceea, mă voi întoarce şi-mi voi lua înapoi cerealele la vremea lor şi vinul nou la timpul lui şi voi smulge lâna şi inul meu care îi acoperă goliciunea. ;
3. Ei nu vor mai locui în ţara lui Iehova. Efraim se va întoarce în Egipt şi vor mânca în Asiria ce este necurat.
Lev 25.23
Pământul să nu fie vândut pentru totdeauna, fiindcă pământul este al meu. Căci, din punctul meu de vedere, voi sunteţi locuitori străini şi locuitori temporari. ;Ier 2.7
În cele din urmă v-am adus într-o ţară cu livezi, ca să-i mâncaţi roadele şi bunătăţile. Dar voi aţi intrat şi mi-aţi pângărit ţara, aţi făcut din moştenirea mea un lucru dezgustător. ;Ier 16.18
Mai întâi, le voi plăti în măsură deplină pentru nelegiuirea şi pentru păcatul lor, fiindcă mi-au profanat ţara. Mi-au umplut moştenirea cu stârvurile lucrurilor lor dezgustătoare şi ale lucrurilor lor detestabile»“. ;Osea 8.13
Au adus în dar carne ca jertfe şi au mâncat lucruri în care eu, Iehova, nu-mi găsesc plăcerea. Acum îmi voi aduce aminte de nelegiuirea lor şi le voi cere socoteală pentru păcatele lor. Ei s-au întors spre Egipt. ;Osea 11.5
El nu se va mai întoarce în ţara Egiptului, totuşi Asiria va fi regele lui, fiindcă n-au vrut să se întoarcă la mine. ;Ezec 4.13
Apoi Iehova a zis: „Aşa îşi vor mânca fiii lui Israel pâinea necurată în mijlocul naţiunilor în care îi voi risipi“. ;Dan 1.8
Însă Daniel a hotărât în inima lui să nu se pângărească cu mâncărurile alese ale regelui şi cu vinul pe care îl bea el şi l-a rugat stăruitor pe demnitarul principal de la curte să nu-l oblige să se pângărească. ;2Imp 17.6
În al nouălea an al lui Hosea, regele Asiriei a cucerit Samaria, iar apoi l-a dus pe Israel în exil în Asiria. El i-a pus să locuiască în Halah şi în Habor, lângă râul Gozan, şi în oraşele mezilor. ;Osea 11.11
Vor veni tremurând din Egipt ca o pasăre şi din ţara Asiriei ca un porumbel şi îi voi face să locuiască în casele lor“, zice Iehova. ;
4. Nu vor mai turna vin pentru Iehova şi jertfele lor nu-i vor aduce nicio mulţumire. Ele sunt pentru ei ca pâinea din timpurile de jale; toţi cei ce o mănâncă se vor pângări. Căci pâinea lor este pentru sufletul lor şi nu va intra în casa lui Iehova.
Osea 3.4
Căci fiii lui Israel vor rămâne multe zile fără rege şi fără prinţ, fără jertfă, fără stâlp sacru, fără efod şi fără terafimi. ;Ier 6.20
„Ce-mi pasă că aduci tămâie albă din Şeba şi trestie cu miros bun din ţara aceea îndepărtată? Ofrandele voastre arse nu-mi fac plăcere, iar jertfele voastre nu mi-au adus nicio mulţumire.“ ;Osea 8.13
Au adus în dar carne ca jertfe şi au mâncat lucruri în care eu, Iehova, nu-mi găsesc plăcerea. Acum îmi voi aduce aminte de nelegiuirea lor şi le voi cere socoteală pentru păcatele lor. Ei s-au întors spre Egipt. ;Deut 26.14
N-am mâncat din lucrul acesta în timp de jale, n-am luat nimic din el când eram necurat şi n-am dat nimic din el pentru vreun mort. Am ascultat de glasul lui Iehova, Dumnezeul meu. Am făcut potrivit cu tot ce mi-ai poruncit. ;Lev 17.11
Căci sufletul cărnii este în sânge, şi eu l-am pus pe altar pentru voi ca să facă ispăşire pentru sufletele voastre, deoarece sângele este cel ce face ispăşire prin sufletul din el. ;
5. Ce veţi face în ziua întrunirii şi în ziua sărbătorii lui Iehova?
Osea 2.11
Voi face să înceteze toată exultarea ei, sărbătoarea ei, luna ei nouă, sabatul ei şi toate perioadele ei de sărbătoare. ;
6. Căci iată că ei vor trebui să plece din cauza pustiirii. Egiptul îi va aduna, Memfisul îi va îngropa. Argintăria lor de preţ va fi năpădită de urzici, iar în corturile lor vor creşte spini.
Osea 7.16
S-au întors, dar nu la ceva mai înalt, au ajuns ca un arc neîncordat. Prinţii lor vor cădea loviţi de sabie, deoarece condamnă cu limba lor. Aşa vor fi batjocoriţi în ţara Egiptului.“ ;Osea 9.3
Ei nu vor mai locui în ţara lui Iehova. Efraim se va întoarce în Egipt şi vor mânca în Asiria ce este necurat. ;Isa 5.6
Voi face din ea o pustietate. Nu va fi tăiată şi nu va fi săpată. Va creşte cu tufele de mărăcini şi cu buruienile. Le voi porunci norilor să nu dea ploaie peste ea. ;Isa 32.13
Pe pământul poporului meu cresc doar spini şi tufe de mărăcini, căci sunt pe toate casele care cândva erau pline de bucurie, da, pe cetatea aflată în culmea fericirii. ;Isa 34.13
Pe turnurile ei de locuit vor creşte spini, iar în locurile ei fortificate, urzici şi mărăcini. Ea va fi locaşul şacalilor şi curtea struţilor. ;Osea 10.8
Locurile înalte din Bet-Aven, păcatul lui Israel, vor fi distruse. Spini şi mărăcini vor creşte pe altarele lor. Şi poporul le va spune munţilor: «Acoperiţi-ne!» şi dealurilor: «Cădeţi peste noi!» ;
7. Vor veni zilele cercetării, vor veni zilele pentru plata cuvenită. Israel va şti. Profetul va arăta ca un nebun, omul declaraţiilor inspirate îşi va ieşi din minţi din cauza multelor tale nelegiuiri şi pentru că ura este mare.“
Ezec 13.3
Iată ce a spus Domnul Suveran Iehova: „Vai de profeţii fără minte, care umblă potrivit spiritului lor, când, de fapt, n-au văzut nimic! ;Mic 2.11
Dacă un om care aleargă după vânt şi umblă în înşelăciune minte, spunând: „Îţi voi profeţi despre vin şi despre băutura ameţitoare“, atunci chiar el va fi profet pentru acest popor. ;Tef 3.4
Profeţii ei erau neruşinaţi şi trădători. Preoţii ei profanau ce era sfânt şi încălcau legea. ;
8. Străjerul lui Efraim era cu Dumnezeul meu. Laţul vânătorului de păsări se întinde pe toate căile profetului; în casa Dumnezeului său este ură.
Ier 6.17
„Am ridicat peste voi nişte străjeri, spunând: «Daţi atenţie sunetului de corn!»“ Dar ei au zis: „Nu vom da atenţie!“ ;Ier 31.6
Căci va fi o zi când santinelele din regiunea muntoasă a lui Efraim vor striga: «Ridicaţi-vă! Hai să urcăm pe Sion, la Iehova, Dumnezeul nostru!»“ ;Ezec 3.17
„Fiu al omului, te-am făcut străjer pentru casa lui Israel. Ascultă cuvântul din gura mea şi avertizează-i din partea mea. ;Ezec 33.7
Acum, fiu al omului, te-am făcut străjer pentru casa lui Israel. Ascultă cuvântul din gura mea şi avertizează-i din partea mea. ;
9. S-au afundat în nimicire, ca în zilele Ghibeei. El îşi va aduce aminte de nelegiuirea lor, îşi va îndrepta atenţia spre păcatele lor.
Isa 31.6
„Întoarceţi-vă la Cel împotriva căruia v-aţi afundat în răzvrătirea voastră, fii ai lui Israel! ;Osea 10.9
Din zilele Ghibeei ai păcătuit, Israel! Acolo au rămas ei. Şi în Ghibea nu i-a ajuns războiul împotriva fiilor nedreptăţii. ;Jud 19.22
În timp ce-şi înveseleau inima, iată că bărbaţii din oraş, nişte netrebnici, au înconjurat casa, împingându-se unul pe altul în uşă, şi îi ziceau bătrânului, proprietarul casei: „Scoate-l afară pe bărbatul care a intrat în casa ta, ca să ne culcăm cu el“. ;Osea 8.13
Au adus în dar carne ca jertfe şi au mâncat lucruri în care eu, Iehova, nu-mi găsesc plăcerea. Acum îmi voi aduce aminte de nelegiuirea lor şi le voi cere socoteală pentru păcatele lor. Ei s-au întors spre Egipt. ;
10. „Ca pe nişte struguri în pustiu, aşa l-am găsit pe Israel. Ca pe smochina timpurie într-un smochin ce dă roade pentru prima dată, aşa i-am văzut pe strămoşii voştri. Dar ei s-au dus la Baal-Peor, s-au dedicat lucrului ruşinos şi au ajuns dezgustători, ca lucrul pe care-l iubeau.
Isa 28.4
Floarea veştejită a podoabei lui de frumuseţe, care este pe capul văii mănoase, va ajunge ca smochina timpurie, înaintea verii: când cineva se uită şi o vede, abia o ia în mână, că o şi înghite. ;Mic 7.1
Vai de mine, căci am ajuns ca la recoltatul fructelor de vară, ca la strânsul strugurilor rămaşi după cules! Nu mai este niciun ciorchine de mâncat, nicio smochină timpurie, după care tânjeşte sufletul meu! ;Osea 2.15
Şi, din acel moment, îi voi da viile ei şi valea Acor, ca poartă a speranţei. Acolo va răspunde ca în zilele tinereţii ei şi ca în ziua când a urcat din ţara Egiptului. ;Num 25.3
Astfel, Israel s-a închinat lui Baal-Peor şi mânia lui Iehova s-a aprins împotriva lui Israel. ;Ps 106.28
Apoi s-au închinat lui Baal-Peor şi au mâncat jertfele aduse morţilor. ;Osea 4.14
Nu le voi cere socoteală fiicelor voastre pentru fornicaţia lor, nici nurorilor voastre pentru adulterul lor. Căci bărbaţii se retrag cu prostituatele şi aduc jertfe cu prostituatele sacre. Şi poporul fără pricepere va fi călcat în picioare. ;Ier 11.13
Căci dumnezeii tăi, o, Iuda, sunt tot atât de mulţi ca oraşele tale! Şi câte străzi are Ierusalimul, tot atâtea altare aţi pus pentru lucrul ruşinos, altare pe care faceţi să se înalţe fum de jertfă pentru Baal». ;Jud 6.32
În ziua aceea, el i-a pus lui Ghedeon numele Ierubaal, zicând: „Baal să-şi apere singur cauza, fiindcă cineva i-a dărâmat altarul“. ;Ps 81.12
Astfel, i-am lăsat să meargă în încăpăţânarea inimii lor şi au umblat după sfaturile lor. ;Ezec 20.8
Dar ei au început să se răzvrătească împotriva mea şi n-au vrut să mă asculte. Niciunul n-a aruncat lucrurile dezgustătoare spre care şi-a îndreptat ochii şi n-a renunţat la idolii de baligă ai Egiptului, aşa că am spus că-mi voi turna furia peste ei, ca să-mi vărs până la capăt mânia asupra lor în ţara Egiptului. ;Amos 4.5
Din ceea ce este dospit puneţi să fumege o jertfă de mulţumire şi anunţaţi ofrandele voluntare! Vestiţi-le, căci aşa aţi iubit voi, fii ai lui Israel», zice Domnul Suveran Iehova. ;

Pagina 1 din 2
capitolul 9 din 14
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Osea >> Citește Biblia TLM Osea capitolul 9 | FiiLumina
meniu prim
"Nu disprețui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric."
~ Octavian Paler ~