Citește Biblia TLM Obadia capitolul 1
Gen 27.41Totuşi, Esau îl ura pe Iacob din cauza binecuvântării pe care i-o dăduse tatăl lui şi Esau zicea în inima lui: „Zilele de jale pentru tatăl meu se apropie. După aceea am să-l omor pe fratele meu, Iacob“.
Ps 137.7Adu-ţi aminte, o, Iehova, de ziua Ierusalimului, de fiii Edomului,
care spuneau: „Dezgoliţi-l! Dezgoliţi-l până la temelii!“
Ezec 25.12Iată ce a zis Domnul Suveran Iehova: «Pentru că Edomul a acţionat împotriva casei lui Iuda ca să se răzbune şi a făcut mult rău şi s-a răzbunat pe ea,
35.5Amos 1.11Iată ce a spus Iehova: «Pentru trei răzvrătiri ale Edomului, ba chiar pentru patru, nu voi schimba hotărârea luată, fiindcă l-a urmărit pe fratele său cu sabia şi şi-a înăbuşit îndurarea, fiindcă mânia lui sfâşie întruna şi furia lui se dezlănţuie necontenit.
Ezec 35.9Voi face din tine nişte întinderi pustii pe timp indefinit, iar oraşele tale nu vor mai fi locuite; şi veţi şti cu siguranţă că eu sunt Iehova.»
Mal 1.4„Fiindcă Edomul zice fără încetare: «Am fost distruşi, dar ne vom întoarce şi vom construi locurile devastate», iată ce spune Iehova al armatelor: «Ei vor construi, dar eu voi dărâma. Şi vor fi numiţi „ţinutul răutăţii“ şi „poporul pe care Iehova l-a condamnat pe timp indefinit“.
Pagina 1 din 1
capitolul 1 din 1
meniu prim"Din punct de vedere al aerodinamicii, bondarul nu ar trebui să poată să zboare. Dar bondarul nu știe asta și zboară în continuare.”
~ Mary Kay Ash ~