Citește Biblia TLM Numerele capitolul 25

Setări Biblia
1. Pe atunci Israel locuia în Sitim. Şi poporul a început să aibă relaţii imorale cu fiicele Moabului.
trimiteri 5SMS
2. Femeile au venit să cheme poporul la jertfele aduse dumnezeilor lor şi poporul a început să mănânce şi să se plece înaintea dumnezeilor lor.
trimiteri 6SMS
3. Astfel, Israel s-a închinat lui Baal-Peor şi mânia lui Iehova s-a aprins împotriva lui Israel.
trimiteri 1SMS
4. De aceea, Iehova i-a zis lui Moise: „Ia toate căpeteniile poporului şi atârnă-le corpurile înaintea lui Iehova, în faţa soarelui, pentru ca mânia aprinsă a lui Iehova să se întoarcă de la Israel“.
trimiteri 4SMS
5. Atunci Moise le-a zis judecătorilor lui Israel: „Fiecare să-i omoare pe aceia dintre oamenii lui care s-au închinat lui Baal-Peor“.
trimiteri 3SMS
6. Dar iată că a venit un bărbat dintre fiii lui Israel şi a adus în mijlocul fraţilor săi o madianită, sub ochii lui Moise şi sub ochii întregii adunări a fiilor lui Israel, în timp ce ei plângeau la intrarea cortului întâlnirii.
trimiteri 1SMS
7. Când Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a văzut aceasta, s-a ridicat imediat din mijlocul adunării şi a luat o lance în mână.
trimiteri 2SMS
8. Apoi s-a dus după bărbatul acela din Israel în cortul boltit şi i-a străpuns pe amândoi, pe bărbatul din Israel şi pe femeie prin pântecele ei. Şi plaga care s-a abătut asupra fiilor lui Israel a încetat.
trimiteri 1SMS
9. Douăzeci şi patru de mii au murit din cauza plăgii.
trimiteri 2SMS
10. Atunci Iehova i-a vorbit lui Moise, zicând:
SMS

Pagina 1 din 2
capitolul 25 din 36
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Numerele >> Citește Biblia TLM Numerele capitolul 25 | FiiLumina
meniu prim
"În loc să te gândești la ce îți lipsește, încearcă să îți aduci în minte toate lucrurile pe care le-ai realizat și care le lipsesc altora."
~ Anonim ~