Citește Biblia TLM Faptele capitolul 5

Setări Biblia
1. Însă un om numit Anania, împreună cu Safira, soţia lui, a vândut o proprietate
SMS
2. şi a oprit în ascuns o parte din preţ, soţia lui ştiind şi ea lucrul acesta. El a adus numai o parte şi a pus-o la picioarele apostolilor.
Fapt 4.37
a vândut bucata de pământ pe care o avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor. ;SMS
3. Dar Petru a zis: „Anania, cum de ţi-a dat Satan îndrăzneala să cauţi să înşeli spiritul sfânt şi să opreşti în ascuns o parte din preţul terenului?
Num 30.2
Dacă un bărbat îi face o făgăduinţă lui Iehova sau face un jurământ, legându-şi sufletul printr-o promisiune de abstinenţă, să nu-şi calce cuvântul. Să facă după cuvântul gurii lui. ;Deut 23.21
Dacă îi faci o făgăduinţă lui Iehova, Dumnezeul tău, nu amâna s-o împlineşti, fiindcă, dacă amâni, Iehova, Dumnezeul tău, îţi va cere socoteală şi va fi un păcat pentru tine. ;Ecl 5.4
Când îi faci lui Dumnezeu o făgăduinţă, nu întârzia s-o împlineşti, căci nimeni nu găseşte plăcere în cei fără minte. Împlineşte-ţi făgăduinţa pe care o faci. ;Luc 22.3
Dar Satan a intrat în Iuda, cel numit Iscariot, care era din numărul celor doisprezece, ;SMS
4. Cât timp ar fi rămas la tine, nu rămânea al tău şi, odată ce l-ai vândut, nu erai liber să faci ce vrei cu el? De ce-ai hotărât în inima ta o astfel de faptă? Ai căutat să-i înşeli nu pe oameni, ci pe Dumnezeu“.
SMS
5. Auzind aceste cuvinte, Anania a căzut şi şi-a dat ultima suflare. Şi o mare teamă i-a cuprins pe toţi cei care au auzit lucrul acesta.
Fapt 5.10-11
Ea a căzut imediat la picioarele lui şi şi-a dat ultima suflare. Când tinerii au intrat, au găsit-o moartă. Şi au dus-o şi au îngropat-o lângă soţul ei. ;SMS
6. Iar cei mai tineri s-au ridicat, l-au înfăşurat în pânze şi l-au dus să-l îngroape.
Ioan 19.40
Ei au luat corpul lui Isus şi l-au înfăşurat în fâşii cu mirodenii, după obiceiul iudeilor de pregătire pentru înmormântare. ;SMS
7. Cam după trei ore a intrat şi soţia lui, fără să ştie ce se întâmplase.
SMS
8. Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atât aţi vândut voi doi terenul?“ Ea a zis: „Da, cu atât“.
SMS
9. Atunci Petru i-a zis: „De ce v-aţi înţeles amândoi să puneţi la încercare spiritul lui Iehova? Iată că picioarele celor care l-au îngropat pe soţul tău sunt la uşă şi te vor duce şi pe tine“.
Mat 4.7
Isus i-a zis: „Mai este scris: «Să nu-l pui la încercare pe Iehova, Dumnezeul tău»“. ;Fapt 5.3
Dar Petru a zis: „Anania, cum de ţi-a dat Satan îndrăzneala să cauţi să înşeli spiritul sfânt şi să opreşti în ascuns o parte din preţul terenului? ;SMS
10. Ea a căzut imediat la picioarele lui şi şi-a dat ultima suflare. Când tinerii au intrat, au găsit-o moartă. Şi au dus-o şi au îngropat-o lângă soţul ei.
Fapt 5.5
Auzind aceste cuvinte, Anania a căzut şi şi-a dat ultima suflare. Şi o mare teamă i-a cuprins pe toţi cei care au auzit lucrul acesta. ;SMS

Pagina 1 din 5
Sari la pagina:
capitolul 5 din 28
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Faptele >> Citește Biblia TLM Faptele capitolul 5 | FiiLumina
meniu prim
"Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită."
~ Albert Einstein ~