Citește Biblia TLM Romani capitolul 12
1. Vă implor deci, fraţilor, prin îndurarea lui Dumnezeu, să vă prezentaţi corpurile ca o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu, adică un serviciu sacru îndeplinit cu puterea raţiunii voastre.
2Cor 10.1Eu, Pavel, vă implor deci prin blândeţea şi bunătatea arătate de Cristos, eu, care sunt atât de umil la înfăţişare când sunt printre voi, dar îndrăzneţ faţă de voi când sunt absent. ;
1Pet 2.5şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi drept casă spirituală pentru o preoţie sfântă, ca să oferiţi jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos. ;
Ps 50.13-14Oare voi mânca eu carnea taurilor puternici
şi voi bea eu sângele ţapilor?
;
Rom 6.13-19Şi să nu mai prezentaţi mădularele voastre păcatului ca arme ale nedreptăţii, ci prezentaţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu ca vii, din morţi cum eraţi, şi prezentaţi-i mădularele voastre lui Dumnezeu ca arme ale dreptăţii. ;
1Cor 6.13-20Alimentele sunt pentru pântece şi pântecele pentru alimente, dar Dumnezeu le va reduce la nimic şi pe unul, şi pe celelalte. Corpul însă nu este pentru fornicaţie, ci pentru Domnul, iar Domnul este pentru corp. ;
Evr 10.20pe care el a inaugurat-o pentru noi ca drum nou şi viu prin perdea, adică prin carnea sa, ;
SMS 2. Nu vă mai conformaţi acestui sistem, ci transformaţi-vă prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi constata voi înşivă care este voinţa cea bună, plăcută şi perfectă a lui Dumnezeu.
1Pet 1.14Ca nişte copii ascultători, nu vă mai conformaţi dorinţelor pe care le aveaţi înainte în neştiinţa voastră, ;
1Ioan 2.15Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume! Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea de Tatăl nu este în el, ;
Efes 1.18Ochii inimii să vă fie luminaţi, ca să ştiţi care este speranţa la care v-a chemat, care este bogăţia gloriei pe care o păstrează ca moştenire pentru sfinţi ;
Efes 4.23şi că trebuie să fiţi înnoiţi în forţa care vă îndrumă mintea ;
Col 1.21-22Într-adevăr, pe voi, care altădată eraţi înstrăinaţi şi duşmani, pentru că mintea vă era îndreptată spre lucrări rele, ;
Col 3.10şi îmbrăcaţi-vă cu noua personalitate, care, prin cunoştinţa exactă, se înnoieşte după chipul Celui care a creat-o ;
Efes 5.10-17Asiguraţi-vă mereu de ceea ce îi este plăcut Domnului ;
1Tes 4.3Căci iată care este voinţa lui Dumnezeu: sfinţirea voastră, ca să vă abţineţi de la fornicaţie, ;
SMS 3. Căci prin bunătatea nemeritată care mi-a fost dată îi spun fiecăruia dintre voi să nu gândească despre sine mai mult decât trebuie, ci să gândească în aşa fel încât să aibă o minte sănătoasă, fiecare după măsura credinţei pe care i-a dat-o Dumnezeu.
Rom 1.5prin care am primit bunătate nemeritată şi un apostolat, pentru ca toate naţiunile să asculte de el cu credinţă, spre gloria numelui său, ;
Rom 15.15Totuşi, vă scriu mai deschis despre unele lucruri, ca să vi le reamintesc, datorită bunătăţii nemeritate ce mi-a fost dată de Dumnezeu ;
1Cor 3.10Potrivit bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu care mi-a fost dată, eu, ca şef de lucrări înţelept, am pus temelia, dar altcineva zideşte deasupra. Însă fiecare să vegheze încontinuu cum zideşte deasupra. ;
1Cor 15.10Dar prin bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt. Şi bunătatea sa nemeritată faţă de mine n-a fost zadarnică; dimpotrivă, am trudit mai mult decât ei toţi, totuşi nu eu, ci bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu care este cu mine. ;
Gal 2.9da, când au ajuns să cunoască bunătatea nemeritată care mi-a fost dată, Iacov, Chifa şi Ioan, cei consideraţi stâlpi, au dat cu mine şi cu Barnaba mâna dreaptă în semn de părtăşie, pentru ca noi să mergem la naţiuni, iar ei la cei circumcişi. ;
Efes 3.2-8dacă într-adevăr aţi auzit de administrarea bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu, care mi-a fost dată pentru voi, ;
Prov 25.27Nu este bine să mănânci prea multă miere, iar când oamenii îşi caută propria glorie, este aceasta glorie?
;
Ecl 7.16Nu fi exagerat de drept şi nu te arăta peste măsură de înţelept. De ce să-ţi atragi singur nenorocirea? ;
Rom 11.20Aşa este! Ele au fost tăiate din cauza necredinţei, iar tu stai în picioare prin credinţă. Să nu mai ai gânduri înalte, ci să te temi! ;
1Cor 12.7-11Însă spiritul se manifestă în fiecare pentru un scop util. ;
Efes 4.7Fiecăruia dintre noi i-a fost dată bunătatea nemeritată aşa cum a măsurat Cristos darul. ;
SMS 4. Fiindcă, aşa cum într-un corp sunt multe mădulare, dar nu toate mădularele au acelaşi rol,
1Cor 12.12Căci, aşa cum corpul este unul, deşi are multe mădulare, şi aşa cum toate mădularele acestui corp, deşi multe, sunt un singur corp, tot aşa este şi Cristosul. ;
Efes 4.16Din el, tot corpul — armonios îmbinat şi făcut să colaboreze prin toate încheieturile care dau ce este necesar, după lucrarea fiecărui mădular în măsura potrivită — contribuie la creşterea corpului, pentru ca acesta să se zidească pe sine în iubire.
;
SMS 5. tot aşa şi noi, deşi suntem mulţi, uniţi cu Cristos, suntem un singur corp, iar fiecare în parte, mădulare unii altora.
1Cor 10.17Pentru că există o singură pâine, noi, deşi mulţi, suntem un singur corp, căci toţi avem parte de această singură pâine.
;
1Cor 12.20-27Dar aşa, sunt multe mădulare, şi totuşi un singur corp. ;
Efes 1.23care este corpul său, plinătatea celui care împlineşte totul în toţi.
;
Efes 4.25De aceea, acum, că aţi înlăturat minciuna, spuneţi adevărul fiecare aproapelui său, pentru că suntem mădulare unii altora. ;
SMS 6. Fiindcă avem deci daruri diferite, potrivit bunătăţii nemeritate care ne-a fost arătată: dacă avem o profeţie, să profeţim după credinţa care ne-a fost dată,
1Cor 12.4Sunt diferite daruri, dar este acelaşi spirit, ;
1Pet 4.10-11În măsura în care fiecare a primit un dar, folosiţi-l, slujindu-vă unii altora ca buni administratori ai bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu, manifestată în diferite moduri. ;
Rom 12.3Căci prin bunătatea nemeritată care mi-a fost dată îi spun fiecăruia dintre voi să nu gândească despre sine mai mult decât trebuie, ci să gândească în aşa fel încât să aibă o minte sănătoasă, fiecare după măsura credinţei pe care i-a dat-o Dumnezeu. ;
Fapt 11.27În zilele acelea, nişte profeţi au coborât de la Ierusalim la Antiohia. ;
1Cor 12.10-28altuia înfăptuirea unor lucrări de putere, altuia profeţirea, altuia discernerea cuvintelor inspirate, altuia diferite limbi şi altuia interpretarea limbilor. ;
1Cor 13.2Dacă aş avea darul profeţirii, dacă aş cunoaşte toate secretele sacre şi aş avea toată cunoştinţa, dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut munţii, dar n-aş avea iubire, nu sunt nimic. ;
1Cor 14.1-31Urmăriţi iubirea! Însă continuaţi să căutaţi cu zel şi darurile spirituale, mai ales darul de a profeţi. ;
SMS 7. dacă avem un serviciu, să ne ocupăm de acest serviciu, dacă cineva îi învaţă pe alţii, să se ocupe de învăţarea altora,
Fapt 13.1În congregaţia din Antiohia erau profeţi şi învăţători: Barnaba, Simeon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese instruit împreună cu tetrarhul Irod şi cu Saul. ;
Gal 6.6Mai mult decât atât, cel căruia i se dă învăţătură în cuvânt să împartă toate lucrurile bune cu cel care dă această învăţătură.
;
Efes 4.11El i-a dat pe unii ca apostoli, pe unii ca profeţi, pe unii ca evanghelizatori, pe unii ca păstori şi învăţători, ;
1Tim 5.17Bătrânii care îndrumă bine să fie consideraţi demni de o dublă onoare, îndeosebi cei care lucrează din greu în cuvânt şi în predare. ;
SMS 8. dacă cineva îndeamnă, să se ocupe de îndemnare, dacă cineva împarte cu alţii, s-o facă cu dărnicie, dacă cineva îndrumă, s-o facă cu sârguinţă, dacă cineva arată îndurare, s-o facă cu bucurie.
Fapt 15.32Iar Iuda şi Sila, fiindcă erau şi ei profeţi, i-au încurajat cu multe cuvinte pe fraţi şi i-au întărit. ;
1Cor 14.3Însă cine profeţeşte îi zideşte, îi încurajează şi îi mângâie pe oameni prin vorbirea sa. ;
Mat 6.1-3Aveţi mare grijă să nu vă arătaţi dreptatea în faţa oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei. Altfel nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri. ;
Fapt 20.28Fiţi atenţi la voi înşivă şi la toată turma, în mijlocul căreia spiritul sfânt v-a numit supraveghetori, ca să păstoriţi congregaţia lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele propriului său Fiu. ;
1Tim 5.17Bătrânii care îndrumă bine să fie consideraţi demni de o dublă onoare, îndeosebi cei care lucrează din greu în cuvânt şi în predare. ;
Evr 13.7-24Amintiţi-vă de cei care sunt în fruntea voastră, care v-au spus cuvântul lui Dumnezeu, şi, privind cu atenţie rezultatul purtării lor, imitaţi-le credinţa!
;
1Pet 5.2Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este în grija voastră, nu din constrângere, ci de bunăvoie; nici din iubire de câştig necinstit, ci cu înflăcărare; ;
2Cor 9.7Fiecare să facă aşa cum a hotărât în inima lui, nu cu părere de rău, nici din constrângere, fiindcă Dumnezeu îl iubeşte pe cel ce dă cu bucurie.
;
SMS 9. Iubirea voastră să fie fără ipocrizie. Să aveţi oroare de rău, alipiţi-vă de ce este bine.
1Tim 1.5Scopul acestei porunci este, de fapt, iubirea dintr-o inimă curată, dintr-o conştiinţă bună şi dintr-o credinţă neipocrită. ;
1Pet 1.22Acum, că v-aţi purificat sufletul prin ascultarea de adevăr, ceea ce a dus la o afecţiune frăţească neipocrită, iubiţi-vă profund unii pe alţii, din inimă. ;
Ps 34.14Îndepărtează-te de rău şi fă binele.
Caută pacea şi urmăreşte-o.
;
Ps 36.4Urzeşte răutate în patul său.
Stă pe o cale care nu este bună.
Nu respinge ce este rău.
;
Ps 97.10O, voi care îl iubiţi pe Iehova, urâţi răul!
El păzeşte sufletele celor loiali lui,
îi scapă din mâna celor răi.
;
Amos 5.15Urâţi răul şi iubiţi binele! Daţi-i un loc dreptăţii la poartă! Poate că Iehova, Dumnezeul armatelor, îi va arăta bunăvoinţă rămăşiţei lui Iosif».
;
SMS 10. În iubire frăţească, fiţi plini de afecţiune tandră unii faţă de alţii. În a vă arăta onoare unii altora, fiţi primii.
Evr 13.1Iubirea voastră frăţească să rămână! ;
1Pet 1.22Acum, că v-aţi purificat sufletul prin ascultarea de adevăr, ceea ce a dus la o afecţiune frăţească neipocrită, iubiţi-vă profund unii pe alţii, din inimă. ;
1Pet 2.17Onoraţi oameni de orice fel, iubiţi întreaga comunitate a fraţilor, temeţi-vă de Dumnezeu, daţi-i onoare regelui!
;
1Pet 3.8În sfârşit, să aveţi toţi acelaşi mod de gândire, împărtăşind aceleaşi sentimente, arătând afecţiune frăţească, fiind plini de o tandră compasiune şi umili, ;
2Pet 1.7la devoţiunea sfântă, afecţiunea frăţească, la afecţiunea frăţească, iubirea. ;
Filip 2.3nefăcând nimic din spirit de ceartă sau din înfumurare, ci, cu umilinţă, considerând că ceilalţi vă sunt superiori, ;
1Pet 5.5Tot aşa, voi, bărbaţi mai tineri, să le fiţi supuşi bărbaţilor în vârstă. Dar toţi să vă încingeţi cu umilinţă unii faţă de alţii, fiindcă Dumnezeu li se împotriveşte celor trufaşi, dar le dă bunătate nemeritată celor umili.
;
SMS
meniu prim"Cel mai frumos lucru pe care putem sa-l experimentăm este misterul."
~ Albert Einstein ~