Citește Biblia TLM Romani capitolul 12
1Cor 16.1În ce priveşte colecta pentru sfinţi, faceţi şi voi aşa cum am dat îndrumări congregaţiilor din Galatia.
2Cor 9.1-12Despre serviciul pentru sfinţi este de prisos să vă scriu,
Evr 6.10Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi iubirea pe care aţi arătat-o pentru numele său, slujindu-le sfinţilor şi continuând să le slujiţi lor.
Evr 13.16Pe lângă aceasta, nu uitaţi să faceţi binele şi să împărţiţi bunurile cu alţii, căci astfel de jertfe îi plac lui Dumnezeu.
1Ioan 3.17Dar cine are mijloacele de existenţă ale acestei lumi şi îl vede pe fratele său în nevoie şi totuşi îşi închide faţă de el uşa tandrei sale compasiuni, cum mai rămâne în el iubirea de Dumnezeu?
1Tim 3.2De aceea, supraveghetorul trebuie să fie ireproşabil, soţul unei singure soţii, cumpătat în obiceiuri, cu o minte sănătoasă, ordonat, ospitalier, capabil să predea,
Tit 1.8ci ospitalier, iubitor de bine, cu o minte sănătoasă, drept, loial, stăpân pe sine,
Evr 13.2Nu uitaţi ospitalitatea, căci prin ea unii, fără să ştie, au găzduit îngeri.
1Pet 4.9Fiţi ospitalieri unii cu alţii, fără să murmuraţi.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Soarele strălucește, ne încălzește și ne luminează, iar noi nu suntem deloc curioși de ce se întâmplă asta; cu toate acestea, încercăm să găsim explicația răului, durerii, foamei, țânțarilor și a oamenilor proști."
~ Ralph Waldo Emerson ~