Citește Biblia TLM Romani capitolul 5
Rom 3.25Dumnezeu l-a prezentat ca ofrandă de împăcare prin credinţa în sângele lui. Aceasta a fost ca să-şi demonstreze propria dreptate, fiindcă ierta păcatele comise în trecut, când Dumnezeu arăta îngăduinţă.
Efes 2.13Dar acum, în unitate cu Cristos Isus, voi, care odinioară eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Cristos.
Evr 9.14cu cât mai mult sângele lui Cristos, care, printr-un spirit veşnic, s-a oferit pe sine fără pată lui Dumnezeu, ne va curăţa conştiinţa de lucrări moarte ca să îndeplinim un serviciu sacru pentru Dumnezeul cel viu!
1Ioan 1.7Dar, dacă umblăm în lumină, după cum el însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii, iar sângele lui Isus, Fiul său, ne curăţă de toate păcatele.
Rom 1.18Căci mânia lui Dumnezeu se dezvăluie din cer împotriva oricărei impietăţi şi a oricărei nedreptăţi a oamenilor care înăbuşă pe nedrept adevărul,
1Tes 1.10şi să-l aşteptaţi din ceruri pe Fiul său, pe care el l-a sculat din morţi, pe Isus, care ne eliberează de mânia viitoare.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Un intelectual rezolvă problemele. Un geniu le evită."
~ Albert Einstein ~