Citește Biblia TLM 2 Corinteni capitolul 7
1. Fiindcă avem aceste promisiuni, iubiţi fraţi, să ne curăţim de tot ce murdăreşte carnea şi spiritul şi să ne desăvârşim sfinţenia în teamă de Dumnezeu.
2Cor 6.17-18 ;
1Ioan 3.3 ;
2. Faceţi-ne loc în inima voastră. N-am făcut rău nimănui, n-am corupt pe nimeni, n-am profitat de pe urma nimănui.
Fapt 20.33 ;
2Cor 12.17 ;
3. Nu spun aceasta ca să vă condamn. Căci am spus mai înainte că sunteţi în inima noastră, fie că trăim, fie că murim.
2Cor 6.11-12 ;
5. De fapt, când am ajuns în Macedonia, n-am avut odihnă în carne, ci am fost asupriţi în toate felurile şi fără răgaz — în afară erau lupte, înăuntru temeri.
2Cor 2.13 ;
2Cor 4.8 ;
Deut 32.25 ;
6. Cu toate acestea, Dumnezeu, care îi mângâie pe cei abătuţi, ne-a mângâiat prin prezenţa lui Tit,
2Cor 1.4 ;
7. şi nu numai prin prezenţa lui, ci şi prin mângâierea cu care a fost el mângâiat cu privire la voi, căci s-a întors aducându-ne veşti despre dorinţa voastră sinceră de a vă căi, despre jalea voastră, despre zelul vostru faţă de mine, aşa că m-am bucurat şi mai mult.
2Cor 2.13 ;
8. De aceea, chiar dacă v-am întristat prin scrisoarea mea, nu-mi pare rău. Chiar dacă la început mi-a părut rău (văd că scrisoarea aceea v-a întristat, deşi pentru puţin timp),
2Cor 2.4 ;
9. acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că aţi fost întristaţi până la căinţă; căci aţi fost întristaţi după voinţa lui Dumnezeu, ca să nu pierdeţi nimic în nicio privinţă din cauza noastră.
2Sam 12.13 ;
Mat 26.75 ;
10. Căci întristarea după voinţa lui Dumnezeu aduce o căinţă care duce la salvare şi de care nu aveţi de ce să vă pară rău, dar întristarea în felul lumii aduce moarte.
Prov 17.22 ;
meniu prim"Cel mai frumos dar făcut cuiva este speranța!"
~ Anatole France ~