Citește Biblia TLM Deuteronomul capitolul 14

Setări Biblia
21. Să nu mâncaţi dintr-un corp mort. Să-l dai locuitorului străin care este înăuntrul porţilor tale să-l mănânce sau să fie vândut unui străin, fiindcă tu eşti un popor sfânt pentru Iehova, Dumnezeul tău. Să nu fierbi un ied în laptele mamei lui.
22. Să dai negreşit zeciuiala din tot ce-au rodit seminţele tale, din tot ce iese pe ogor an de an.
23. Să mănânci în faţa lui Iehova, Dumnezeul tău, în locul pe care-l va alege el ca să facă să locuiască acolo numele lui: zeciuiala din cerealele tale, din vinul tău nou, din uleiul tău şi întâii născuţi din cireada şi din turma ta, ca să înveţi să te temi întotdeauna de Iehova, Dumnezeul tău.
24. Dacă drumul este prea lung, fiindcă locul pe care-l va alege Iehova, Dumnezeul tău, ca să-şi pună numele acolo va fi prea departe de tine, şi nu vei putea duce zeciuiala (căci Iehova, Dumnezeul tău, te va binecuvânta),
25. atunci s-o schimbi în bani, să înfăşori în ceva banii din mâna ta şi să te duci la locul pe care-l va alege Iehova, Dumnezeul tău.
26. Să dai banii în schimbul a tot ce-ţi va pofti sufletul: vite, oi, capre, vin, băutură ameţitoare, orice lucru pe care ţi-l va cere sufletul, şi să mănânci acolo, înaintea lui Iehova, Dumnezeul tău, şi să te bucuri tu şi casa ta.
27. Să nu-l părăseşti pe levitul care se află înăuntrul porţilor tale, căci el n-are nici parte, nici moştenire cu tine.
28. La sfârşitul celui de-al treilea an, să scoţi toată zeciuiala roadelor tale din anul acela şi s-o depozitezi înăuntrul porţilor tale.
29. Iar levitul, fiindcă nu are parte, nici moştenire cu tine, şi locuitorul străin, orfanul de tată şi văduva care sunt înăuntrul porţilor tale să vină să mănânce şi să se sature, pentru ca Iehova, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în toată munca pe care o vor face mâinile tale.

Pagina 3 din 3
Sari la pagina:
capitolul 14 din 34
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Deuteronomul >> Citește Biblia TLM Deuteronomul capitolul 14 | pagina 3 | FiiLumina
meniu prim
"Cel mai frumos lucru pe care putem sa-l experimentăm este misterul."
~ Albert Einstein ~