Citește Biblia TLM 1 Samuel capitolul 19
11. Mai târziu, Saul a trimis nişte mesageri la casa lui David ca s-o supravegheze şi să-l omoare dimineaţa. Dar Mical, soţia lui, l-a înştiinţat pe David, zicând: „Dacă nu-ţi scapi sufletul în noaptea aceasta, mâine vei fi mort“.
Ps 59-titluScapă-mă de duşmanii mei, o, Dumnezeul meu!
Ocroteşte-mă de cei ce se ridică împotriva mea!
;
12. Mical l-a coborât imediat pe David pe fereastră, ca să plece, să fugă şi să scape.
Ios 2.15Apoi Rahav i-a coborât cu o frânghie pe fereastră, deoarece casa ei era în zid şi ea locuia pe zid. ;
Fapt 9.24-25Dar Saul a aflat de uneltirea lor. Însă ei supravegheau cu atenţie porţile zi şi noapte, ca să-l omoare. ;
13. Apoi Mical a luat terafimul şi l-a aşezat în pat, a pus o plasă din păr de capră în locul unde trebuia să fie capul lui, după care l-a acoperit cu un veşmânt.
14. Şi Saul a trimis nişte mesageri să-l ia pe David, dar ea a zis: „Este bolnav“.
15. Atunci Saul a trimis mesagerii să-l vadă pe David şi a zis: „Aduceţi-l la mine cu pat cu tot, ca să fie omorât“.
16. Când mesagerii au intrat, iată că pe pat era terafimul şi o plasă din păr de capră în locul unde trebuia să fie capul lui.
17. Atunci Saul i-a zis lui Mical: „De ce m-ai înşelat în felul acesta? I-ai dat drumul duşmanului meu ca să poată scăpa“. Şi Mical i-a răspuns lui Saul: „El mi-a zis: «Dă-mi drumul! De ce să te omor?»“
2Sam 2.22Abner i-a zis încă o dată lui Asael: „Abate-te din drum şi nu mă mai urmări! De ce să te dobor la pământ? Cum aş putea atunci să-mi ridic faţa înaintea lui Ioab, fratele tău?“ ;
18. Şi David a fugit şi a reuşit să scape. A ajuns la Samuel în Rama şi i-a povestit tot ce-i făcuse Saul. Apoi el şi Samuel au plecat şi s-au stabilit la Naiot.
19. După un timp, i s-a dat de veste lui Saul, spunându-i-se: „Iată! David este la Naiot, în Rama“.
20. Saul a trimis îndată nişte mesageri să-l ia pe David. Când mesagerii lui Saul au văzut că profeţii mai în vârstă profeţeau şi că Samuel stătea acolo supraveghindu-i, spiritul lui Dumnezeu a venit peste ei şi au început şi ei să se comporte ca profeţii.
Ioan 7.32Fariseii au auzit mulţimea murmurând aceste lucruri despre el, iar preoţii principali şi fariseii au trimis nişte gărzi ca să-l prindă. ;
1Sam 10.5-6După aceea, vei ajunge la colina adevăratului Dumnezeu, unde este o garnizoană a filistenilor. Şi, când vei ajunge acolo, în oraş, vei întâlni un grup de profeţi care vor coborî de la locul înalt. O liră, tamburine, flaute şi harpe vor fi înaintea lor, şi ei vor vorbi ca profeţi. ;
1Cor 14.3-25Însă cine profeţeşte îi zideşte, îi încurajează şi îi mângâie pe oameni prin vorbirea sa. ;
Num 11.25Iehova a coborât atunci într-un nor, i-a vorbit şi a luat o parte din spiritul care era peste el şi l-a pus peste fiecare dintre cei şaptezeci de bătrâni. De îndată ce spiritul s-a aşezat peste ei au profeţit, dar apoi n-au mai făcut lucrul acesta.
;
Ioel 2.28După aceea voi turna spiritul meu peste orice fel de carne, iar fiii şi fiicele voastre vor profeţi. Bătrânii voştri vor avea vise. Tinerii voştri vor avea viziuni. ;
meniu prim"Cel ce minte astăzi pentru tine, mâine va minți contra ta."
~ Richard Wurmbrand ~