„Dar Te-ai desprins din Slavă, cu-adâncă dăruire... Te-ai dat în totul nouă, căci ne-ai iubit prea mult! Și ne-ai deschis o lume cu zori de fericire, cu freamăt de iubire și cântec ne-ntrerupt!”15 | |
O oază de odihnă atâta de aproape... Ca sufletu-mi s-adape în unda ei divină! Ce sfântă odihnire la pieptul Tău, Isuse, cu-nfiorări nespuse, eu aflu, Dulce Mire!7 | |