Citește Biblia DCC Geneza capitolul 9

Setări Biblia

Dumnezeu binecuvântează pe Noe.

1. Dumnezeu a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi şi le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul.
2. S-apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pământ, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pământ şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mâinile voastre!
3. Tot ce se mişcă şi are viaţă să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde.
4. Numai carne cu viaţa ei, adică sângele ei, să nu mâncaţi.
5. Căci voi cere înapoi sângele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi de la orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mâna omului, din mâna oricărui om, care este fratele lui.
6. Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.
7. Iar voi, creşteţi şi înmulţiţi-vă; răspândiţi-vă pe pământ şi înmulţiţi-vă pe el!”

Legământul lui Dumnezeu cu Noe.

8. Dumnezeu a mai vorbit lui Noe şi fiilor lui care erau cu el şi a zis:
9. „Iată, Eu fac un legământ cu voi şi cu sămânţa voastră care va veni după voi;
10. cu toate vieţuitoarele care sunt cu voi, atât păsările, cât şi vitele şi toate fiarele de pe pământ care sunt cu voi; cu toate cele care au ieşit din corabie şi cu orice alte dobitoace de pe pământ.

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 9 din 50
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Geneza >> Citește Biblia DCC Geneza capitolul 9 | FiiLumina
meniu prim
"În viață avem tot atâtea ocazii speciale câte alegem să sărbătorim."
~ Robert Brault ~