Citește Biblia DCC Isaia capitolul 16

Setări Biblia
1. Trimiteţi miei cârmuitorului ţării, trimiteţi-i din Sela, prin pustiu, la muntele fiicei Sionului!
2Imp 3.4 ;2Imp 14.7 ;
2. Ca o pasăre fugară, izgonită din cuib, aşa vor fi fiicele Moabului, la trecerea Arnonului. –
Num 21.13 ;
3. Şi vor zice: „Sfătuieşte, mijloceşte, acoperă-ne ziua în amiaza mare cu umbra ta, ca noaptea neagră, ascunde pe cei ce sunt urmăriţi, nu da pe faţă pe cei fugiţi!
4. Lasă să locuiască pentru o vreme la tine cei goniţi din Moab, fii un loc de scăpare pentru ei împotriva pustiitorului! Căci apăsarea va înceta, pustiirea se va sfârşi, cel ce calcă ţara în picioare va pieri.
5. Şi atunci un scaun de domnie se va întări prin îndurare; şi se va vedea şezând cu credincioşie, în casa lui David, un judecător, prieten al dreptului şi plin de râvnă pentru dreptate.” –
Dan 7.14-27 ;Mic 4.7 ;Luc 1.33 ;Ps 72.2 ;Ps 96.13 ;Ps 98.9 ;
6. Auzim îngâmfarea mândrului Moab, fudulia şi fala lui, trufia şi lăudăroşia lui.
Ier 48.29 ;Tef 2.10 ;Isa 28.15 ;
7. De aceea geme Moabul pentru Moab, toţi gem; suspinaţi pe dărâmăturile Chir-Haresetului adânc mâhniţi;
Ier 48.20 ;2Imp 3.25 ;
8. căci câmpiile Hesbonului lâncezesc, stăpânii neamurilor au sfărâmat butucii viei din Sibma, care se întindeau până la Iaezer şi se încâlceau prin pustiu: mlădiţele ei se întindeau şi treceau dincolo de mare.
Isa 24.7 ;Isa 16.9 ;
9. De aceea plâng pentru via din Sibma, ca pentru Iaezer; vă ud cu lacrimile mele, Hesbonule şi Eleale! Căci peste culesul roadelor voastre şi peste secerişul vostru a căzut un strigăt de război!
Ier 48.32 ;Isa 15.4 ;
10. S-a dus bucuria şi veselia din câmpii! Şi în vii nu mai sunt cântece, nu mai sunt veselii! Nimeni nu mai calcă vinul în teascuri. – „Am făcut să înceteze strigătele de bucurie la cules.
Isa 24.8 ;Ier 48.33 ;

Pagina 1 din 2
capitolul 16 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune corectata) >> Cartea Isaia >> Citește Biblia DCC Isaia capitolul 16 | FiiLumina
meniu prim
"Nu sunt supărat că m-ai mințit, sunt supărat că de acum încolo nu te pot crede."
~ Friedrich Nietzsche ~