Citește Biblia DCO Daniel capitolul 7

Setări Biblia

Vedeniile lui Daniel.

1. În anul dintâi al lui Belşaţar, împăratul Babilonului, Daniel a visat un vis şi a avut vedenii în mintea lui, pe când era în pat. În urmă a scris visul şi a istorisit lucrurile de căpetenie.
Num 12.6
Şi a zis: "Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis. ;Amos 3.7
Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci. ;Dan 2.28
Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descoperă tainele, şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă. Iată visul tău şi vedeniile pe care le-ai avut în patul tău. ;
2. Daniel a început şi a zis: "În vedenia mea de noapte am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe marea cea mare.
3. Şi patru fiare mari au ieşit din mare, deosebite una de alta.
Apoc 13.1
Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă. ;
4. Cea dintâi semăna cu un leu, şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea, până în clipa când i s-au smuls aripile; şi, sculându-se de pe pământ, a stat drept în picioare ca un om, şi i s-a dat o inimă de om.
Deut 28.49
Domnul va aduce de departe, de la marginile pământului, un neam care va cădea peste tine cu zbor de vultur, un neam a cărui limbă n-o vei înţelege, ;2Sam 1.23
Saul şi Ionatan, care s-au plăcut şi s-au iubit în timpul vieţii lor, n-au fost despărţiţi nici la moarte; erau mai uşori decât vulturii, mai tari decât leii. ;Ier 4.7-13
Leul se aruncă din tufarul său, nimicitorul neamurilor a pornit, şi-a părăsit locul, ca să-ţi pustiiască ţara, să-ţi dărâme cetăţile, şi nimeni să nu mai locuiască în ele. ;Ier 48.40
Căci aşa vorbeşte Domnul: ,Iată că vrăjmaşul zboară ca vulturul, şi îşi întinde aripile asupra Moabului! ;Ezec 17.3
şi zi: "Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: "Un vultur mare, cu aripi lungi, cu aripile întinse, acoperit cu pene pestriţe, a venit în Liban, şi a luat vârful unui cedru. ;Hab 1.8
Caii lui sunt mai iuţi decât leoparzii, mai sprinteni decât lupii de seară, şi călăreţii lui înaintează în galop de departe, zboară ca vulturul care se repede asupra prăzii. ;
5. Şi, iată că o a doua fiară era ca un urs şi stătea într-o rână; avea trei coaste în gură între dinţi; şi i s-a zis: "Scoală-te, şi mănâncă multă carne!"
Dan 2.39
După tine, se va ridica o altă împărăţie, mai neînsemnată decât a ta; apoi o a treia împărăţie, care va fi de aramă, şi care va stăpâni peste tot pământul. ;
6. După aceea m-am uitat mai departe şi iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea şi patru capete, şi i s-a dat stăpânire.
Dan 8.8-22
Ţapul însă a ajuns foarte puternic; dar când a fost puternic de tot i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari, în cele patru vânturi ale cerurilor. ;
7. După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte, şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma, şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, şi avea zece coarne.
Dan 2.40
Va fi o a patra împărăţie, tare ca fierul; după cum fierul sfărâmă şi rupe totul, şi ea va sfărâma şi va rupe totul, ca fierul care face totul bucăţi. ;Dan 7.19-23
În urmă am dorit să ştiu adevărul asupra fiarei a patra, care se deosebea de toate celelalte, şi era nespus de grozavă: avea dinţi de fier şi gheare de aramă, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce rămânea; ;Dan 2.41
Şi după cum ai văzut picioarele şi degetele picioarelor parte de lut de olar şi parte de fier, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi împărţită; dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului, tocmai aşa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul. ;Apoc 13.1
Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă. ;
8. M-am uitat cu băgare de seamă la coarne, şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om, şi o gură..., care vorbea cu trufie.
Dan 7.20-24
şi asupra celor zece coarne pe care le avea în cap, şi asupra celuilalt corn care ieşise, şi înaintea căruia căzuseră trei; asupra cornului acestuia, care avea ochi, o gură, care vorbea cu trufie, şi avea o înfăţişare mai mare decât celelalte coarne. ;Dan 8.9
Dintr-unul din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit, şi spre ţara cea minunată. ;Apoc 9.7
Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni. ;Ps 12.3
Nimicească Domnul toate buzele linguşitoare, limba care vorbeşte cu trufie, ;Dan 7.25
El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp... de o vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme. ;Apoc 13.5
I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. ;
9. Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roţile Lui ca un foc aprins.
Apoc 20.4
Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. ;Ps 90.2
Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu! ;Dan 7.13-22
M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte, şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. ;Ps 104.2
Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort. ;Apoc 1.14
Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului; ;Ezec 1.15-16
Mă uitam la aceste făpturi vii, şi iată că pe pământ, afară de făpturile vii, era o roată la fiecare din cele patru feţe ale lor. ;
10. Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau, şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile.
Ps 50.3
Dumnezeul nostru vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor, şi împrejurul Lui o furtună puternică. ;Ps 97.3
Înaintea Lui merge focul, şi arde de jur împrejur pe potrivnicii Lui. ;Isa 30.33
Căci de multă vreme este pregătit un rug, gătit şi pentru împărat: adânc şi lat este făcut, cu foc şi lemne din belşug. Suflarea Domnului îl aprinde ca un şuvoi de pucioasă." ;Isa 66.15
"Căci iată, Domnul vine într-un foc, şi carele Lui sunt ca un vârtej; Îşi preface mânia într-un jăratic, şi ameninţările în flăcări de foc. ;1Imp 22.19
Şi Mica a zis: "Ascultă dar cuvântul Domnului! Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Lui de domnie, şi toată oştirea cerurilor stând lângă El, la dreapta şi la stânga Lui. ;Ps 68.17
Carele Domnului se numără cu douăzecile de mii, cu mii şi mii; Domnul este în mijlocul lor, venind din Sinai în locaşul Său cel sfânt. ;Evr 12.22
Ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, ;Apoc 5.11
M-am uitat, şi împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii. ;Apoc 20.4-12
Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 7 din 12
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea dupa Dumitru Cornilescu (versiune originala) >> Cartea Daniel >> Citește Biblia DCO Daniel capitolul 7 | FiiLumina
meniu prim
”Vremurile noastre sunt vremea mediocrității, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacității de a te apuca de treabă și a dorinței de a avea totul de-a gata.”
~ Feodor Mihailovici Dostoievski ~