Citește Biblia TLM Neemia capitolul 12
Neem 2.14Am trecut apoi pe la Poarta Izvorului şi pe la Bazinul Regelui, însă nu era loc pe unde să treacă animalul pe care călăream.
Neem 3.15Salun, fiul lui Col-Hoze, căpetenie peste ţinutul Miţpei, a reparat Poarta Izvorului. A construit-o, i-a făcut acoperiş şi i-a pus canaturile, zăvoarele şi drugii. De asemenea, a construit zidul de la Bazinul Canalului până la Grădina Regelui şi până la Treptele care coboară din Cetatea lui David.

Neem 3.26Netinimii locuiau în Ofel. Ei au făcut reparaţii până în faţa Porţii Apelor, la est, şi până la turnul ce iese în exterior.
Neem 8.1-16Şi tot poporul s-a strâns ca un singur om în piaţa publică dinaintea Porţii Apelor. Şi i-au zis copistului Ezra să aducă acolo cartea legii lui Moise, pe care Iehova o poruncise lui Israel.
Pagina 1 din 1
meniu prim"Orice gând este o sămânță. Dacă plantezi mere acre nu te aștepta să culegi ionatane."
~ Bill Meyer ~