Citește Biblia TLM Galateni capitolul 3

Setări Biblia
11. De asemenea, este clar că prin lege nimeni nu este declarat drept înaintea lui Dumnezeu, pentru că „cel drept va trăi prin credinţă“.
Gal 2.16
ştiind bine că omul nu este declarat drept prin lucrările legii, ci numai prin credinţa în Cristos Isus, am crezut şi noi în Cristos Isus, ca să fim declaraţi drepţi prin credinţa în Cristos şi nu prin lucrările legii, fiindcă nicio carne nu va fi declarată dreaptă prin lucrările legii. ;Hab 2.4
Iată, omul al cărui suflet s-a umflat de mândrie n-a rămas cinstit înăuntrul lui. Dar cel drept va trăi prin fidelitatea lui. ;Rom 1.17
fiindcă prin ea se dezvăluie dreptatea lui Dumnezeu, iar cei ce au credinţă văd aceasta şi li se întăreşte credinţa, după cum este scris: „Dar cel drept va trăi prin credinţă“. ;Evr 10.38
„Dar cel drept al meu va trăi prin credinţă“ şi, „dacă dă înapoi, sufletul meu nu are plăcere în el“. ;SMS
12. Însă Legea nu pretinde credinţă, ci „acela care le face va trăi prin ele“.
Rom 4.4-5
Însă celui ce lucrează, plata nu i se socoteşte ca bunătate nemeritată, ci ca datorie. ;Rom 10.5-6
De fapt, Moise scrie că omul care a înfăptuit dreptatea Legii va trăi prin ea. ;Rom 11.6
Şi dacă este prin bunătate nemeritată, nu mai este prin lucrări, altminteri bunătatea nemeritată nu mai este bunătate nemeritată. ;Lev 18.5
Să respectaţi legile şi hotărârile mele judecătoreşti: dacă un om le va respecta, va trăi prin ele. Eu sunt Iehova. ;Neem 9.29
Deşi ai depus mărturie împotriva lor ca să-i aduci înapoi la legea ta, ei s-au purtat cu înfumurare şi n-au ascultat de poruncile tale. Au păcătuit împotriva hotărârilor tale judecătoreşti, pe care dacă un om le va respecta, va trăi prin ele. Şi-au întors umărul cu încăpăţânare, şi-au înţepenit gâtul şi n-au ascultat. ;Ezec 20.11
Atunci le-am dat legile mele şi le-am făcut cunoscute hotărârile mele judecătoreşti, pentru ca omul care le respectă să şi trăiască prin ele. ;Rom 10.5
De fapt, Moise scrie că omul care a înfăptuit dreptatea Legii va trăi prin ea. ;SMS
13. Cristos ne-a cumpărat şi ne-a eliberat de blestemul Legii, făcându-se blestem în locul nostru, pentru că este scris: „Blestemat este orice om atârnat pe stâlp“,
Rom 8.3
Căci, întrucât Legea nu avea putere, fiind slabă din cauza cărnii, Dumnezeu l-a trimis pe însuşi Fiul său atât într-o formă asemănătoare cărnii păcătoase, cât şi cu privire la păcat şi a condamnat păcatul în carne, ;2Cor 5.21
Pe cel ce n-a cunoscut păcatul, el l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim drepţi în ochii lui Dumnezeu prin intermediul lui. ;Gal 4.5
ca să-i cumpere şi să-i elibereze pe cei care erau sub lege, iar noi să primim adopţia ca fii. ;Deut 21.23
corpul lui mort să nu rămână peste noapte pe stâlp, ci să-l înmormântezi neapărat în ziua aceea, fiindcă cel atârnat este blestemat de Dumnezeu, şi să nu pângăreşti pământul pe care ţi-l dă moştenire Iehova, Dumnezeul tău. ;SMS
14. pentru ca binecuvântarea lui Avraam să vină pentru naţiuni prin Isus Cristos, ca să primim prin credinţa noastră spiritul promis.
Rom 4.9-16
Această fericire este oare numai pentru cei circumcişi sau şi pentru cei necircumcişi? Căci zicem: „Lui Avraam credinţa i s-a socotit ca dreptate“. ;Isa 32.15
până când spiritul va fi turnat peste noi din înălţime şi pustiul va deveni o livadă, iar livada va fi socotită o adevărată pădure. ;Isa 44.3
Căci voi turna apă peste cel însetat şi pâraie line peste locul uscat. Voi turna spiritul meu peste sămânţa ta şi binecuvântarea mea peste urmaşii tăi. ;Ier 31.33
„Căci iată legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel după zilele acelea“, zice Iehova. „Voi pune legea mea înlăuntrul lor şi o voi scrie în inima lor. Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul meu“. ;Ier 32.40
Şi voi încheia cu ei un legământ de durată indefinită: că nu mă voi întoarce de la ei, ca să le fac bine. Şi le voi pune în inimă teama de mine ca să nu se mai abată de la mine. ;Ezec 11.19
Le voi da o singură inimă şi voi pune în ei un spirit nou; da, voi îndepărta din carnea lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne, ;Ezec 36.27
Voi pune spiritul meu în voi şi vă voi face să urmaţi dispoziţiile mele, să respectaţi şi să îndepliniţi hotărârile mele judecătoreşti. ;Ioel 2.28-29
După aceea voi turna spiritul meu peste orice fel de carne, iar fiii şi fiicele voastre vor profeţi. Bătrânii voştri vor avea vise. Tinerii voştri vor avea viziuni. ;Zah 12.10
Şi voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului spiritul de favoare şi de implorare şi îl vor privi pe Acela pe care l-au străpuns; vor scoate vaiete pentru el, aşa cum cineva scoate vaiete pentru unicul său fiu, şi vor plânge cu amar pentru el, aşa cum cineva plânge cu amar pentru întâiul său născut. ;Ioan 7.39
Totuşi, el a spus aceasta despre spiritul pe care urmau să-l primească cei ce credeau în el, căci încă nu primiseră spiritul, fiindcă Isus nu fusese încă glorificat. ;Fapt 2.33
Şi, fiindcă a fost înălţat la dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl spiritul sfânt promis, el a turnat ceea ce vedeţi şi auziţi. ;SMS
15. Fraţilor, vorbesc dând un exemplu din viaţa oamenilor: Un legământ validat, chiar dacă este al unui om, nimeni nu-l anulează şi nici nu face adăugiri la el.
Evr 9.17
Fiindcă un legământ este valabil numai după moarte, nefiind niciodată în vigoare cât timp trăieşte omul care face legământul. ;SMS
16. Deci promisiunile i-au fost făcute lui Avraam şi seminţei lui. Nu spune: „Şi seminţelor“, ca şi cum ar fi mai multe, ci ca şi cum este una singură: „Şi seminţei tale“, care este Cristos.
Gen 12.3-7
Îi voi binecuvânta pe cei ce te binecuvântează şi îl voi blestema pe cel ce te blestemă şi prin tine se vor binecuvânta toate familiile pământului“. ;Gen 17.7
Voi respecta legământul pe care l-am încheiat cu tine şi cu sămânţa ta după tine, din generaţie în generaţie, ca legământ pe timp indefinit, ca să fiu Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine. ;Gal 3.8
Iar Scriptura, prevăzând că Dumnezeu îi va declara drepţi pe oamenii naţiunilor datorită credinţei, i-a anunţat dinainte lui Avraam vestea bună, zicând: „Prin tine vor fi binecuvântate toate naţiunile“. ;1Cor 12.12
Căci, aşa cum corpul este unul, deşi are multe mădulare, şi aşa cum toate mădularele acestui corp, deşi multe, sunt un singur corp, tot aşa este şi Cristosul. ;SMS
17. Pe lângă aceasta, mai zic: În ce priveşte legământul validat mai înainte de Dumnezeu, Legea care a apărut după patru sute treizeci de ani nu-l anulează ca să se desfiinţeze promisiunea.
Ex 12.40-41
Şederea fiilor lui Israel, care au locuit în Egipt, a fost de patru sute treizeci de ani. ;Rom 4.13-14
Fiindcă nu prin lege a primit Avraam sau sămânţa lui promisiunea că va fi moştenitorul unei lumi, ci prin dreptatea care vine prin credinţă. ;Gal 3.21
Atunci este Legea împotriva promisiunilor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci, dacă ar fi fost dată o lege care să poată da viaţă, dreptatea ar fi venit într-adevăr prin lege. ;SMS
18. Căci, dacă moştenirea este prin lege, nu mai este prin promisiune. Dar Dumnezeu i-a dat-o cu bunăvoinţă lui Avraam printr-o promisiune.
Rom 8.17
Deci dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: da, moştenitori ai lui Dumnezeu, dar comoştenitori cu Cristos, cu condiţia să suferim împreună cu el ca să fim şi glorificaţi împreună cu el. ;Rom 4.14
Căci, dacă cei ce susţin legea sunt moştenitori, credinţa este zadarnică, iar promisiunea este anulată. ;SMS
19. Atunci de ce este Legea? Ea a fost adăugată ca să scoată în evidenţă fărădelegile, până când avea să vină sămânţa căreia i se făcuse promisiunea. Ea a fost transmisă prin îngeri, prin mâna unui mediator.
Ioan 15.22
Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat. Dar acum n-au nicio scuză pentru păcatul lor. ;Rom 4.15
De fapt, Legea produce mânie, dar, unde nu este lege, nu este nici încălcare de lege. ;Rom 5.20
Iar Legea a venit ca adăugire ca să se înmulţească greşeala. Dar, unde s-a înmulţit păcatul, bunătatea nemeritată s-a înmulţit şi mai mult. ;Rom 7.8-13
Însă păcatul, găsind prilej prin poruncă, a produs în mine pofta sub toate formele ei, căci fără lege păcatul era mort. ;1Tim 1.9
şi să se cunoască aceasta: că legea este promulgată nu pentru cel drept, ci pentru nelegiuiţi şi nesupuşi, pentru cei lipsiţi de pietate şi păcătoşi, pentru cei fără bunătate iubitoare şi profanatori, pentru ucigaşii de tată şi ucigaşii de mamă, pentru criminali, ;Gal 3.16
Deci promisiunile i-au fost făcute lui Avraam şi seminţei lui. Nu spune: „Şi seminţelor“, ca şi cum ar fi mai multe, ci ca şi cum este una singură: „Şi seminţei tale“, care este Cristos. ;Fapt 7.53
voi, care aţi primit Legea transmisă prin îngeri, dar n-aţi respectat-o“. ;Evr 2.2
Căci, dacă cuvântul spus prin îngeri s-a dovedit de neclintit şi orice fărădelege şi orice neascultare au primit răsplată după dreptate, ;Ex 20.19-22
Ei i-au zis lui Moise: „Vorbeşte-ne tu şi noi te vom asculta, dar să nu ne vorbească Dumnezeu, ca să nu murim“. ;Leut 5.5-31
Dacă se întâmplă deci să se facă vinovat de unul dintre aceste lucruri, să mărturisească în ce fel a păcătuit. ;Ioan 1.17
Căci Legea a fost dată prin Moise, iar bunătatea nemeritată şi adevărul au venit prin Isus Cristos. ;Fapt 7.38
El a fost în mijlocul congregaţiei în pustiu cu îngerul care i-a vorbit la muntele Sinai şi cu strămoşii noştri şi a primit cuvintele vii şi sacre ca să vi le dea vouă. ;1Tim 2.5
Pentru că este un singur Dumnezeu şi un singur mediator între Dumnezeu şi oameni: omul Cristos Isus, ;SMS
20. Însă, când este vorba de o singură parte, nu există mediator, iar Dumnezeu este unul singur.
Rom 3.29-30
Sau este el numai Dumnezeul iudeilor? Nu este şi al oamenilor din naţiuni? Ba da, este şi al oamenilor din naţiuni, ;SMS
|
Pagina 2 din 3
Sari la pagina:
capitolul 3 din 6
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Galateni >> Citește Biblia TLM Galateni capitolul 3 | pagina 2 | FiiLumina
meniu prim
"Omul înțelept nu spune tot ce gândește, dar ce spune, gândește."
~ Aristotel ~