Citește Biblia DCO 1 Corinteni capitolul 9
Fapt 9.11Şi Domnul i-a zis: "Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă ,Dreaptă', şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă;
Fapt 13.2Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: "Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat."
Fapt 26.7şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde împărate, sunt pârât eu de Iudei!
2Cor 12.12Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi.
Gal 2.7-8Ba dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur, -
1Tim 2.7şi propovăduitorul şi apostolul lui am fost pus eu - spun adevărul în Hristos, nu mint - ca să învăţ pe Neamuri credinţa şi adevărul.
2Tim 1.11Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor.
Fapt 9.3-17Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui.
Fapt 18.9Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie: "Nu te teme; ci vorbeşte şi nu tăcea,
Fapt 22.14-18El mi-a zis: ,Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales să cunoşti voia Lui, să vezi pe Cel Neprihănit, şi să auzi cuvinte din gura Lui;
meniu prim"Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu contează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat.”
~ Seneca ~