Citește Biblia TLM 1 Regi capitolul 2

Setări Biblia
1. Când i s-a apropiat ziua morţii, David i-a poruncit lui Solomon, fiul său, zicând:
Gen 47.29 ;Deut 31.14 ;
2. „Eu mă duc pe calea întregului pământ. Fii tare şi fii bărbat!
Ios 23.14 ;Deut 17.19-20 ;
3. Să asculţi de Iehova, Dumnezeul tău, umblând pe căile sale, respectând instrucţiunile şi poruncile sale, hotărârile sale judecătoreşti şi mărturiile sale, după cum este scris în legea lui Moise, ca să acţionezi cu înţelepciune în tot ce faci şi oriunde te duci,
Deut 29.9 ;Ios 1.7 ;1Cron 22.12-13 ;
4. pentru ca Iehova să-şi ducă la îndeplinire cuvântul pe care l-a rostit cu privire la mine, când a zis: «Dacă fiii tăi vor fi atenţi la calea lor, umblând înaintea mea cu fidelitate, cu toată inima şi cu tot sufletul lor, atunci nu vei fi lipsit de un bărbat care să stea pe tronul lui Israel».
2Sam 7.25 ;Ps 132.12 ;2Imp 20.3 ;2Sam 7.12-13 ;1Imp 8.25 ;
5. De asemenea, tu ştii bine ce mi-a făcut Ioab, fiul Ţeruiei, prin ceea ce le-a făcut celor doi comandanţi de armată ai lui Israel, lui Abner, fiul lui Ner, şi lui Amasa, fiul lui Ieter, când i-a omorât şi a vărsat sânge de război în timp de pace şi şi-a mânjit cu sânge de război centura de pe şolduri şi sandalele din picioare.
2Sam 3.39 ;2Sam 18.5-14 ;2Sam 19.5-7 ;2Sam 3.27 ;2Sam 20.10 ;
6. Să faci după înţelepciunea ta şi să nu laşi ca părul lui cărunt să coboare în pace în Şeol.
1Imp 2.9 ;Prov 20.26 ;
7. Să te porţi cu bunătate iubitoare faţă de fiii lui Barzilai, galaaditul, şi ei să fie printre cei ce mănâncă la masa ta, căci în felul acesta s-au apropiat ei de mine când fugeam dinaintea lui Absalom, fratele tău.
2Sam 19.31-38 ;2Sam 9.7-10 ;2Sam 19.28 ;2Sam 17.27 ;
8. Iată, cu tine este Şimei, fiul lui Ghera, beniaminitul din Bahurim. El m-a blestemat, rostind cuvinte grele de blestem, în ziua când mă duceam la Mahanaim şi tot el a coborât în întâmpinarea mea la Iordan, astfel că i-am jurat pe Iehova, zicând: «Nu te voi omorî cu sabia».
2Sam 16.5 ;2Sam 19.18 ;2Sam 19.23 ;
9. Acum, nu-l lăsa nepedepsit, căci eşti un om înţelept şi ştii bine ce trebuie să-i faci. Să-i cobori părul cărunt însângerat în Şeol“.
Ex 20.7 ;Iov 9.28 ;Gen 42.38 ;Gen 44.31 ;
10. Apoi David a adormit alături de strămoşii lui şi a fost înmormântat în Cetatea lui David.
1Imp 1.21 ;Fapt 2.29 ;Fapt 13.36 ;2Sam 5.7 ;

Pagina 1 din 5
Sari la pagina:
capitolul 2 din 22
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea 1 Regi >> Citește Biblia TLM 1 Regi capitolul 2 | FiiLumina
meniu prim
"Dacă vrei să cunoști un om cu adevărat, privește cum îi tratează pe cei inferiori, nu pe cei egali cu el."
~ J.K.Rowling ~