Citește Biblia TLM Isaia capitolul 29

Setări Biblia
1. „Vai de Ariel, de Ariel, oraşul în care David şi-a aşezat tabăra! Adăugaţi an la an şi sărbătorile să-şi încheie ciclul.
Ezec 43.15-16
Vatra altarului este de patru coţi şi din vatra altarului ies în sus cele patru coarne. ;2Sam 5.9
David s-a stabilit în fortăreaţă şi aceasta a ajuns să fie numită Cetatea lui David. Şi David a început să facă lucrări de construcţie de jur împrejur, de la Movilă spre interior. ;
2. Îl voi strâmtora pe Ariel, va fi jale şi plâns. El va fi pentru mine ca vatra altarului lui Dumnezeu.
3. Voi tăbărî împotriva ta din toate părţile, te voi asedia ridicând împotriva ta palisade şi fortificaţii de asediu.
4. Vei fi înjosit, astfel că vei vorbi de la pământ, iar cuvintele tale se vor auzi slab, ca şi cum ar veni din ţărână. Glasul tău, ca al unui medium, va ieşi din pământ şi cuvintele tale vor şopti din ţărână.
Isa 8.19
Şi, dacă vă vor spune: „Întrebaţi mediumurile sau prezicătorii, care şoptesc şi şuşotesc“, oare nu pe Dumnezeul său trebuie să-l întrebe orice popor? Să fie întrebaţi cei morţi pentru cei vii? ;
5. Mulţimea celor ce-ţi sunt străini va ajunge ca pulberea fină, iar mulţimea tiranilor, ca pleava care zboară. Aceasta se va întâmpla într-o clipă, pe neaşteptate.
Isa 25.5
Tu domoleşti zgomotul străinilor cum domoleşti arşiţa dintr-un ţinut fără apă, cum domoleşti arşiţa cu umbra unui nor. Cântecul tiranilor s-a stins. ;Iov 21.18
Oare ajung ei ca paiul înaintea vântului şi ca pleava luată de vijelie? ;Isa 17.13
Naţiunile vor mugi cum mugesc apele multe. El le va certa, iar ele vor fugi departe şi vor fi alungate ca pleava de pe munţi înaintea vântului şi ca un vârtej de scaieţi înaintea vijeliei. ;Isa 30.13
de aceea nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca o bucată de zid crăpată, gata să cadă, ca o umflătură pe un zid foarte înalt, a cărui prăbuşire poate veni pe neaşteptate, într-o clipă. ;
6. Iehova al armatelor îşi va îndrepta atenţia spre tine ca să te scape cu tunet, cu cutremur şi cu mare zgomot, cu furtună, cu vijelie şi cu flacăra unui foc mistuitor.“
Isa 28.2
Iată că Iehova are pe cineva tare şi viguros. Ca o furtună cu tunete şi cu grindină, o furtună distrugătoare, ca o furtună cu tunete, cu ape puternice care se revarsă, el o va arunca la pământ cu forţă. ;Isa 30.30
Iehova va face să se audă demnitatea glasului său şi să se vadă lovitura braţului său prin mânie aprinsă, prin flacăra unui foc mistuitor, printr-o rupere de nori, prin furtună şi prin grindină. ;
7. Cu mulţimea tuturor naţiunilor care poartă război împotriva lui Ariel, da, cu toţi cei ce poartă război împotriva lui, cu turnurile de asediu ridicate împotriva lui şi cu cei ce îl strâmtorează se va întâmpla ca într-un vis, ca într-o viziune de noapte.
Isa 37.36
Şi îngerul lui Iehova a ieşit şi a ucis o sută optzeci şi cinci de mii de oameni din tabăra asirienilor. Când poporul s-a sculat dis-de-dimineaţă, iată că toţi erau cadavre, erau morţi. ;
8. Da, se va întâmpla ca atunci când un om flămând visează că mănâncă, dar, când se trezeşte, sufletul îi este gol şi ca atunci când un om însetat visează că bea, dar, când se trezeşte, este vlăguit, iar sufletul îi este uscat. Aşa se va întâmpla cu mulţimea tuturor naţiunilor care poartă război împotriva muntelui Sion.
Iov 20.8
Va zbura ca un vis şi nu va mai fi găsit, va fi alungat ca o viziune a nopţii. ;Ps 73.20
Ca pe un vis care este uitat la trezire, o, Iehova, aşa le vei dispreţui chipul când te vei scula. ;
9. Rămâneţi înmărmuriţi şi uimiţi! Orbiţi-vă ca să nu mai vedeţi! S-au îmbătat, dar nu cu vin, se clatină, dar nu din cauza băuturii ameţitoare.
Isa 28.7-8
Dar şi ei s-au rătăcit din cauza vinului, se împleticesc din cauza băuturii ameţitoare. Preotul şi profetul s-au rătăcit din cauza băuturii ameţitoare, sunt buimaci din cauza vinului, se împleticesc din cauza băuturii ameţitoare, se rătăcesc în viziunile lor, şovăie în luarea deciziilor. ;Isa 51.21
De aceea, ascultă, te rog, femeie năpăstuită şi beată, dar nu de vin! ;
10. Căci Iehova a turnat peste voi un spirit de somn adânc. El vă închide ochii, profeţii, şi v-a acoperit capetele, vizionarii.
Rom 11.8
după cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un spirit de somn adânc, ochi care să nu vadă şi urechi care să nu audă, până în ziua de azi“. ;Ps 69.23
Să li se întunece ochii ca să nu vadă şi fă să li se clatine neîncetat şoldurile! ;Isa 6.10
Fă insensibilă inima acestui popor, astupă-le urechile şi lipeşte-le ochii ca să nu vadă cu ochii, să nu audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima şi să nu se întoarcă şi să se vindece!“ ;1Sam 9.9
(Odinioară, în Israel, aşa spunea omul care se ducea să-l caute pe Dumnezeu: „Haideţi să mergem la văzător!“ Căci profetul de astăzi era numit odinioară văzător.) ;

Pagina 1 din 3
Sari la pagina:
capitolul 29 din 66
Sari la capitolul:
Distribuie pe: facebook | twitter | linkedin | myspace | email
Biblia >> Traducerea Lumii Noi >> Cartea Isaia >> Citește Biblia TLM Isaia capitolul 29 | FiiLumina
meniu prim
"În loc să te gândești la ce îți lipsește, încearcă să îți aduci în minte toate lucrurile pe care le-ai realizat și care le lipsesc altora."
~ Anonim ~